Cum și-au petrecut finalul de an artistele buzoiene

   Și dacă am aflat cum au terminat anul vedetele buzoiene cu renume național, astăzi curiozitatea ne duce spre cele care au ales să evolueze pe scenele din Buzău. Unde au petrecut sfârșitul de an, dar și alături de cine au pășit în 2017 aflăm chiar acum, direct de la Mirela Ursache, Simona Bănică și Dora Ungureanu.

 

Mirela Ursache: „S-a încheiat un an cu multe schimbări!“

    Frumoasa artistă a concertat în noaptea dintre ani în câteva restaurante din Buzău și pe platoul Dacia, îndurând frigul, dar încălzind cu versurile sale inimile buzoienilor.  Dacă de Crăciun a sărbătorit alături de fiii ei, câțiva prietenii dragi, sora și familia ei, începutul de an 2017 a prins-o pe scenă.  Următoarele zile, Mirela și le-a petrecut odihnindu-se, pentru că proiectele sale sunt multe la număr în acest an nou, după o serie de schimbări pozitive ce au avut loc pe 2016.

   „S-a încheiat un an cu multe schimbări… Le mulțu­mesc celor care și anul acesta mi-au făcut onoarea de a mă invita peste tot pentru a mă bucura alături de oameni frumoși în locații minunate și foarte dragi mie! La mulți ani tuturor!“, a fost mesajul transmis de Mirela pe rețelele de socializare.

 

 

Dora Ungureanu încheie anul fericită

Bruneta a concertat și ea în noaptea dintre ani în câteva locații din Buzău să le ureze fanilor și petrecăreților care nu au stat acasă „Mulți ani trăiască“ și multă iubire pe 2017. Însoțită de iubitul ei, Florin, Dora a cântat și a bucurat cu melodiile ei până dimi­neață, după care și-a luat o bi­nemeritată vacanță departe de scenă, public și muzică, într-un decor de basm unde zăpada este ca la ea acasă: Fundata, Cheile Grădiștei. Artista s-a bucurat de fulgii de nea și de temperaturile scăzute pentru că a avut parte din plin de dragoste, în toate fotografiile postate apărând cu iubitul ei. Și mesajul de final și început de an a fost în același sentiment: „terminăm și începem anul plini de iubire și fericire! La mulți ani!“, a scris Dora, bucurându-se din plin acum de relaxare.

 

Simona Bănică își dorește un nou an plin de evenimente

Artista de muzică populară și-a încheiat filmările și emisiunile cu zâmbetul pe buze, iar după petrecerea de final de 2016, Simona a ales să petreacă în familie, împreună cu soțul ei, Cornel și cu câțiva apropiați, într-un pub din oraș. Ea spune că nu va avea prea mult timp de odihnă, întrucât în câteva zile începe serviciul și invitații o așteaptă nerăbdători cu urări, povești din noaptea dintre ani și gânduri mari pe noul 2017. Adică exact ce și-a dorit și cân­tăreața de muzică populară, care a postat următorul  mesajul de început de an : „Multa sănătate și un an plin de evenimente!“, a scris Simona.