Cum și-a bătut joc o companie ialomițeană de asfaltul râmnicenilor

După nici doi ani după ce a fost asfaltată, strada Doctor Emil Ionescu din municipiul Râmnicu Sărat, se prezintă astăzi într-o stare deplorabilă, cu multiple fisuri, crăpături și cratere pe toată lungimea ei.

Potrivit unui reprezentant al administrației locale care a dorit să-și păstreze anonimatul, firma care s-a ocupat de această lucrare se numește Oyl Company SRL Slobozia, și operează la nivel național, în special în județele Prahova și Brăila.

Conform site-ului de prezentare al societății, „Oyl Company SRL s-a impus prin calitatea și fiabilitatea produselor, prin respectul și interesul pe care îl acordă clienților săi și prin adaptarea rapidă la cerințele pieței“. Însă realitatea de pe teren este alta, mai precis cea din Râmnicu Sărat ori „lucrarea ratată“ numită „reabi­litarea și asfaltarea Drumului Județean 213”, care străbate comuna Gura Ialomiței. Presa ialomițeană trage un semnal de alarmă cu privire la „modul defectuos în care au fost efectuate lucrările de reabilitare a DJ213, drum județean care traversează comuna Gura Ialomi­ței și face legătura cu județul Brăila“ .

Același reprezentant al Primăriei Râmnicu Sărat, susține că ar exita un proces în derulare cu societatea respectivă, exact pe tema calității lucrărilor prestate în municipiu, însă o căutare virtuală nu indică faptul că Oyl Company ar avea vreun litigiu cu administrația râmniceană.  Pe de altă parte, este foarte adevărat că Oyl Company are calitatea de pârât în multe alte dosare și pe teme similare. Cert este  că această societate comercială are un istoric pătat atunci când vine vorba de calitatea execuției lucrărilor, însă se pare că cei care le-au oferit  contractul local nu i-au verificat istoricul.