Aruncarea deșeurilor la groapa de gunoi – așa cum facemnoi în România, cu peste 97% din ceea ce producem – este o problemă imensă! Imensă și la propriu, și la figurat.
De exemplu, bucureștenii – doar ei singuri, adică aproximativ 2 milioane de presoane –produc atâtea deșeuri încât ar putea acoperi de două ori și jumătate Național Arena. Pare incredibil, dar calculul este cât se poate de simplu. Fiecare om produce, în medie, puțin peste un kilogram de deșeuri pe zi, adică aproape 400 kilograme pe an. Sau, în volum, fiecare dintre noi generăm 1,2 metri cubi de deșeuri pe an.
La o suprafață a terenului cu iarbă de pe Național Arena, de 7.140 metri pătrați, dacă punem toate deșeurile bucureștenilor – câte 1,2 metri cubi pe an de fiecare locuitor -, obținem un turn de deșeuri de înalt de 336 metri, mai înalt decât Turnul Eiffel, care are doar 324 metri, cu antene cu tot.
Suprafața totală acoperită a stadionului este de 30.000 metri pătrați, deci dacă am umple tot stadionul, nu doar terenul, am avea o ,,National Arena” plină cu gunoi de 80 metri înălțime și baza cât patru terenuri de fotbal.
Vă lăsăm pe dumneavoastră să faceți socoteala pentru întreaga populație a Romîniei, de 20 de milioane locuitori, adică de zece ori mai mult decât Bucureștiul!
Oare ce este de făcut? Ce putem face fiecare dintre noi?
Campanie a SC INTERSEMAT SRL în colaborare cu Primăria Buzău, cu scopul educării populației în sprijinul colectării selective a ambalajelor.