Cazul buzoianului Aurelian Florin Manole, zis „Fula”, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru constituire de grup infracţional, falsificare de instrumente de plată, infracţiuni săvârşite ca şi lider al unei reţele transfrontaliere de falsificatori de carduri, căutat acum de oamenii legii pentru a fi trimis după gratii, ar fi trecut neobservat, poate, ca multe altele, dacă nu ar fi readus în atenţie scăpările unor legi penale care le dă voie celor ca el să plece din ţară înainte ca instanţa să pronunţe o sentinţă definitivă.
Aşa se face că, în timp ce pe numele lui există un mandat european de urmărire, „Fula” transmite ,,salutări” şi le râde în nas poliţiştilor buzoieni tocmai din Bolivia, un stat cu care România nu are acord de extrădare, acuzând, în acelaşi timp, ziariştii OPINIA că fac jocul primilor: ,,Scrieţi numai aberaţii şi tâmpenii. Să văfie ruşine! De abuzurile care le fac cei din Poliţie nu vă interesează? M-a întrebat cineva în ce fel este hărţuită familia mea şi toţi din jurul meu? Chiar dacă sunt un infractor, asta nu înseamnă că trebuie să fie condamnaţi din cauza mea şi cei din jurul meu… Cel puţin familia mea şi prietenii mei sunt presionaţi psihologic zilnic de agentul de poliţie H.G. (n.r., ne rezervăm dreptul de a nu publica numele complet al poliţistului) şi colegii săi. Am stat 3 ani la dispoziţia justiţiei şi nu am fugit… Întâmplarea a fost să fiu în vacanţă în momentul când s-a dat sentinţa. Am început să mă tem pentru viaţa mea şi de aceea nu am revenit în ţară. Dacă chiar vă interesează atât de mult cazul meu, mă puteţi contacta. Nu sunt de negăsit, cum aţi scris. Cum am fost condamnat fără să mi se ia în considerare probele care le-am depus la dosar, aşa mă condamnaţi şi voi! Scrieţi doar ce va suflă Poliţia în ureche. O zi bună! MANOLE AURELIAN FLORIN”, este mesajul primit marţi pe adresa de e-mail a redacţiei, după publicarea articolului ,,Condamnat la 5 ani de închisoare/Buzoianul Fula, care făcea shopping la Paris pe banii americanilor, cu carduri clonate la Pietroasele, de negăsit”.
Nu de puţine ori, cel puţin din partea opiniei publice, au apărut întrebări în legătură cu modul în care sunt luate măsuri astfel încât cei condamnaţi să îşi ispăşească pedepsele. Spre exemplu, modelul “fuga din ţară” a fost aplicat şi de fraţii lui Omar Hayssam înainte să afle sentinţa finală în dosarul în care, iniţial, au fost scăpaţi de puşcărie. Fratii lui Omar Hayssam, Mukhles şi Mahmoud, s-au asigurat că nu mai sunt în ţară înainte de decizia instantei supreme, chiar dacă judecatorii Curţii de Apel Oradea i-au găsit nevinovaţi pentru fuga din ţară a sirianului şi existau premisele ca şi decizia definitivă să fie similară. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au găsit însă vinovaţi pe fraţii lui Omar Hayssam, dar şi pe Mustafa Tartoussi – armatorul vasului cu care a fugit sirianul – şi i-au condamnat, pe 7 octombrie, la pedepse de cinci, respectiv şapte ani de închisoare. Având o decizie definitivă a instanţei, autorităţile au mers să îi caute pentra a-i încarcera, însă nu l-au găsit decât pe Tartoussi.
În cazul lui Gigi Becali lucrurile au stat însă altfel. Patronul stelist a fost oprit pe pista aeroportului, în timp ce voia sa plece în Israel, ţară ce nu are acord de extradare cu România, cu avionul închiriat de pe terminalul Ţiriac din Aeroportul Henri Coandă, chiar înainte să fie dată sentinţa finală în ,,Dosarul Terenurilor”. Dovadă că legea poate fi aplicată când judecătorii vor acest lucru. Potrivit Codului Penal, articolul 93, aliniatul 2, aliniatul d., instanţa impune condamnatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul acesteia. Ceea ce dovedeşte că, în cazul lui Manole, nu prea s-a întâmplat.
Iată ce scria Fula la patru luni după ce a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare:
Astfel de sfidări ar putea fi evitate dacă inculpaţii, condamnaţi pe fond la închisoare cu executare, ar fi supuşi unei măsuri preventive – de genul control judiciar – care ar permite autorităţilor să fie la curent cu fiecare pas făcut de aceştia în ţară sau în afara ei. Însă, lipsa controlului asupra unui condamnat cu executare în primă instanţă deschide o portiţă de fugă infractorilor; între momentul pronunţării pe fond şi momentul pronunţării definitive, acesta poate părăsi ţara oricând fără a putea fi oprit, deoarece procurorii, poliţia sau serviciile de informaţii nu mai au atribuţii într-un dosar dacă instanţa nu dispune în mod expres măsuri preventive asupra inculpatului.