Ca să nu „câștigăm” în greutate pe zi ce trece, medicii ne sfătuiesc să facem un efort minim, să alegem o activitate fizică pe care să o facem cu plăcere, să consumăm alimente sățioase, dar care nu îngrașă (fructe, supe) și putem scăpa de grija celor 5-7 kilograme cu care altfel ne „pricopsim" până la venirea primăverii
Iarna, alimentația reprezintă una dintre principalele metode de luptă împotriva infecțiilor de sezon, iar sportul, mișcarea în general, completează eficient rezultatele obținute printr-o alimentație adecvată. Printre alimentele care contribuie cu succes la întărirea sistemului imunitar se numără acelea care stimulează organismul să producă mai multă energie, deci, căldură, astfel încât sănătatea va fi protejată oricât de scăzute ar fi temperaturile de peste iarnă.
Sezonul rece aduce și confortul multora dintre noi, care nu-și mai bat capul cu ceea ce mănâncă, cele câteva kilograme în plus pe care le adăugăm la greutatea corporală obișnuită fiind ușor ascunse de îmbrăcămintea groasă și lejeră pe care o purtăm. Asta nu este însă o scuză pentru a nu mânca ce trebuie, alimentația fiind importantă pentru menținerea sănătății.
Alimente ce ne țin în formă
„Chiar dacă vegetația s-a uscat demult pe meleagurile noastre, iarna nu mai constituie o piedică în consumul fructelor și al legumelor proaspete, care nu trebuie să lipsească din alimentația zilnică dacă vrem să rămânem sănătoși. Aproape la orice boutique găsim fructe și legume proaspete, chiar dacă majoritatea sunt importate (portocale, grepfrut, căpșune, kiwi, guava, respectiv ardei, roșii, morcovi, sfeclă roșie, broccoli), bogate în vitamina C și bioflavonoide, care au un rol important în împiedicarea răcelii și a gripei, dar și a altor afecțiuni sezoniere. Consumând la fiecare masă oricare dintre aceste fructe se întărește sistemul imunitar. De asemenea, din alimentație nu trebuie să lipsească supele, fie că sunt făcute numai din legume, fie conțin și adaos de vită sau pui, care, pe lângă faptul că sunt nutritive, nici nu îngrașă. De asemenea, din alimentație nu trebuie să lipsească lactatele, iar dacă ținem la siluetă este bine să le folosim pe cele cu un conținut scăzut de grăsime sau care conțin grăsimi sănătoase. Ouăle, ficatul, semințele de susan, alunele și produsele din grâu, conțin vitamina B3, cu rol important în echilibrarea sistemului nervos și a circulației sangvine (condimentele stimulează, de asemenea, circulația sângelui)”, ne sfătuiește dr. Karmencita Pricop, medic primar medicină internă, amintindu-ne că nici ceaiurile nu trebuie să lipsească din consumul zilnic.
Mai multe calorii
Problema consumului crescut de calorii pe vreme geroasă are o importanță capitală pentru starea de sănătate a organismului, susține medicul, menționând că în această perioadă organismul consumă mai multe calorii pentru a-și păstra echilibrul termic și, ca urmare, are nevoie de hrană mai consistentă. „Fiecare dintre noi a observat că atunci când îi este frig își potolește foamea mai greu. Ei bine, această senzație este cauzată de faptul că organismul se adaptează spontan condițiilor atmosferice, care-i solicită să consume mai multe calorii, pentru păstrarea echilibrului termic. În consecință, este necesară o hrană mai consistentă, iar cei care omit frecvent să mănânce, care mănâncă pe apucate sau nu se alimentează corect au probleme mari de sănătate în timpul iernii. Pentru a fi în acord cu tendințele naturale ale organismului, este bine să ne hrănim regulat, cu cantități mici de alimente, pe cât posibil calde, astfel încât să se obțină și o reglare armonioasă a greutății corporale (excesul, ca și deficitul de masă corporală sunt de cele mai multe ori asociate cu o rezistență mult mai slabă în fața bolilor). Totuși, asta nu înseamnă <verde> la consumul de slănină și cârnați, ci mai degrabă o sugestie de a descoperi alimente naturale foarte sănătoase, bogate în vitamine și minerale, care aduc un surplus de energie (nuci, susan, arahide și alune neprăjite, semințe de floarea-soarelui și de dovleac, măsline negre, soia, polen de albine)”.
Detoxifierea
În condițiile în care se consumă alimente hipercalorice, medicul atrage atenția că trebuie să avem grijă ca în alimentație să existe și suficienți „agenți de curățare” a organismului, astfel încât reziduurile să fie prompt eliminate din organism. „Este indicată introducerea în alimentație a produselor bogate în fibre care, după cum se știe, curăță tubul digestiv, reglează glicemia și nivelul colesterolului, scad greutatea corporală, acționând în egală măsură asupra imunității. Se vor consuma în stare crudă, neprelucrate termic, cantități cât mai mari de salată verde, varză, rădăcină de morcov, pătrunjel și țelină, gulii, sfeclă roșie, ridiche neagră. Persoanele cu tendință spre constipație vor consuma zilnic tărâțe de grâu macerate în apă (trei linguri de tărâțe se lasă de seara până dimineața, într-un pahar cu apă). De altfel, la un anumit moment, organismul cere singur aceste alimente, important este să știm să-i ascultăm <vocea>, spune dr. Pricop.
Precauții
Medicul recomandă însă atenție crescută la alimentele care perturbă imunitatea (alimentele suprarafinate și aditivii sintetici afectează starea de sănătate). De aceea, este bine să se ia aminte la felul în care reacționează organismul la anumite alimente considerate prohibite pentru cei care au deja probleme cu imunitatea: zahărul și produsele care-l conțin, margarina, alimentele cu conservanți sintetici, alcoolul – mai ales în <doze> repetate, zilnice, deoarece poate avea chiar efecte adverse, favorizând degerăturile prin reducerea timpului de reacție a sistemului nervos în percepția frigului -, produsele de cofetărie și sucurile cu conservanți și aromatizanți sintetici, în general produsele suprarafinate, obținute pe cale industrială. Mâncărurile grase trebuie de asemenea evitate, chiar dacă ne oferă căldură. Grăsimile sunt necesare pentru a ne proteja sistemul nervos, organele interne și pentru a produce hormoni, dar numai jumătate din consumul tipic de grăsimi, 70 grame pe zi, este suficient, în timp ce restul este absorbit de țesuturile grase”, mai spune medicul.
Mișcarea
Se știe că în timpul iernii, predispoziția spre îngrășare este mai accentuată decât în celelalte anotimpuri. „Nu există o explicație logică, dar este bine să ținem seama de anumiți factori care pot influența creșterea în greutate. Predispoziția genetică ar fi unul dintre aceștia. Cercetătorii susțin că s-ar moșteni aceste gene și, odată cu ele, și nevoia de a consuma alimente bogate în grăsimi (în cantități mari) pe perioada iernii. Nivelul de serotonină ar fi un alt factor favorizant, interacțiunea diverselor chimicale în creier putând influența apetitul și consumul alimentar. Trebuie să nu ne scape din vedere faptul că, din păcate, multe alimente bogate în carbohidrați chips, prăjituri, plăcinte, ciocolată – au și un conținut ridicat de grăsimi, așadar un consum excesiv pe o perioadă lungă de timp va conduce inevitabil la o creștere în greutate. Sedentarismul este unul dintre cei mai mari dușmani ai sănătății, indiferent de anotimp. Chiar dacă activitatea fizică nu pare prea plăcută iarna, nu trebuie abandonat sportul, din cauza frigului: putem merge la fitness, la un curs de dans, putem efectua exerciții în casă, dar mai ales este indicat să facem plimbări în aer liber, mai ales când vremea este mai puțin potrivnică. Alegând o activitate fizică plăcută, consumând alimente sățioase, dar care nu îngrașă – fructe, supe – se poate menține o greutate corporală optimă și o sănătate bună”, mai spune medicul Karmencita Pricop.