Cum s-au împărţit comisiile în Consiliul Judeţean

            Comisiile de specialitate ale Consiliului Judeţean îşi păstrează titulatura şi numărul de membri din legislatura 2008-2012, au decis, luni, consilierii, la şedinţa de constituire a noului deliberativ al judeţului.

           Comisiile de specialitate ale Consiliului Judeţean îşi păstrează titulatura şi numărul de membri din legislatura 2008-2012, au decis, luni, consilierii, la şedinţa de constituire a noului deliberativ al judeţului.Conform algoritmului de atribuire a numărului de locuri, din comisiile formate din şapte membri fac parte patru reprezentanţi  ai Uniunii Social Liberale, doi ai Partidului Democrat Liberal şi unul al Partidului Poporului-Dan Diaconescu, iar din cele formate din cinci membri fac parte trei reprezentanţi ai USL şi câte unul ai PDL, respectiv PP-DD. În cele ce urmează, vă prezentăm componenţa acestor comisii în ordinea alfabetică a membrilor lor, precum şi profesiile consilierilor care le compun.

Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget-finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al judeţului

* Adrian Burducea (PDL) – inginer

* Ştefan David (PSD) – jurist

* Cornel Diaconiţă (PSD) – administraţie publică

* Emilian Drăgoi (PNL) – administraţie publică

* Eduard Dumitraşcu (PP-DD) – economist

* Ionuţ Piţigoi (PDL) – economist

* Florina Stoian (PDL) – profesor

   Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură

* Măntoiu Ion (PP-DD) – jurist

* Grigore Nedelcu (PDL) – inginer

* Ion Popescu (PSD) – electronist

* Valentin Tănase (PNL) – inginer

* Mariana Tudor (PNL) – inginer

   Comisia pentru servicii publice, comerţ şi agricultură

* Ion Burlacu (PDL) – manager

* Adrian Ghiveciu (PSD) – inginer

* Dănuţ Păle (PSD) – medic veterinar

* Marius Târcavu (PP-DD) – inginer

* Gheorghe Vlase (PC) – economist

Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, culte, protecţie socială, sportive şi de turism

* Gheorghe Bodea (PSD) – profesor

* Elena Damian (PDL)  – medic

* Romeo Lungu (PSD) – administraţie publică

* Muzgoci Doru (PSD) – jurist

* Adrian Petre (PNL) – profesor

* Lary Ţoni (PP-DD)  – economist

* George Vlad (PDL) – profesor

 Comisia pentru administraţie publică locală, juridică, de disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti

* Gabriel Baciu (PSD) – inginer

* Dorin Bădulescu (PNL) – jurist

* Ion Coman (PDL) – jurist

* Dumitru Dobrică (PSD) – economist

* Eduard Dumitraşcu (PP-DD) – economist

* Raul Florescu (PDL) – inginer

* Ghinioiu Constantin (PSD) – inginer