Doi pensionari la schimb cu un funcţionar public
* Preşedintele Consiliului Judeţean a votat împotriva unei hotărâri promovate de el însuşi
Consiliul Judeţean a adoptat, ieri, în unanimitate, proiectul de hotărâre privind eliberarea din funcţie, la solicitarea acestuia, a directorului general adjunct economic al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Cecilia Vişteanu, solicitarea de eliberare din funcţie fiind motivată prin încetarea, cu data de 1 octombrie 2011, a cumulului pensiei cu salariul.
Doi pensionari la schimb cu un funcţionar public
* Preşedintele Consiliului Judeţean a votat împotriva unei hotărâri promovate de el însuşi
Consiliul Judeţean a adoptat, ieri, în unanimitate, proiectul de hotărâre privind eliberarea din funcţie, la solicitarea acestuia, a directorului general adjunct economic al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Cecilia Vişteanu, solicitarea de eliberare din funcţie fiind motivată prin încetarea, cu data de 1 octombrie 2011, a cumulului pensiei cu salariul. Directorul economic al D.G.A.S.P.C. va părăsi funcţia respectivă, conform respectivului proiect de hotărâre, la aceeaşi dată, până când acesta va trebui să finalizeze o serie de operaţiuni economico-financiare şi bugetare ale instituţiei, activităţi gestionate şi coordonate direct de directorul general adjunct economic. Tot ieri, la sfârşitul şedinţei Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, a precizat că aceasta a fost ultima întrunire a plenului la care secretarul general Dumitra Drăghici a participat în calitatea respectivă, întrucât şi ea se pensionează.
În acest fel s-a tranşat prima parte a disputei, care a dat pe dinafară la începutul acestui an, dintre preşedintele Consiliului Judeţean şi prefectul Paul Beganu, ultimul contestând, încă din luna februarie, prezenţa Ceciliei Vişteanu şi a Dumitrei Drăghici în funcţiile respective, pe motivul împlinirii vârstei de pensionare.
În ceea ce priveşte partea a doua a controversei, respectiv renunţarea la calitatea de personal contractual la nivelul aparatului propriu de specialitate al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi crearea funcţiei publice la acest nivel, preşedintele Victor Mocanu a aruncat pisica în ograda deliberativului, promovând un proiect de hotărâre în acest sens, ce respectă punctul de vedere exprimat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici la solicitarea prefectului Paul Beganu. Numai că, la acest punct al ordinei de zi au votat împotrivă consilierii P.S.D. şi P.N.L., în frunte cu preşedintele Victor Mocanu, proiectul de hotărâre căzând cu brio inclusiv prin votul iniţiatorului. Semn că disputa va mai continua.
Reamintim că, pe 1 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, prefectul Paul Beganu declara: ”Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a precizat că postul de director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este obligatoriu să fie unul de funcţionar public, nu unul contractual. În aceste condiţii, doamna Roşioru trebuie să devină funcţionar public, caz în care va trebui să opteze între această calitate şi cea de consilier judeţean”, în timp ce preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, replica prin a contesta calitatea prefectului de a pune asemenea probleme: ”Prefectul cere organigrama fiecărei administraţii, punând întrebări de genul de ce este Cutare în funcţie, de ce Cutărescu nu este funcţionar public şi este contractual. Însă nu îşi pune întrebarea ce caută el acolo, pentru că el, ca şi orice prefect din ţară, este ilegal pe funcţie”.