Cum s-a făcut de-a născut Elodia pui vii

            Înţeleg pe de-a-ntregul nemulţumirea celor care, de câteva zile bune, se revoltă că, în ultima perioadă de timp, întreaga ţară stă cu ochii aţintiţi şi cu sufletul la gură către circul ieftin pe care duetul de măscărici Dan Diaconescu – Victor Ponta îl fac în jurul unei probleme de care depinde existenţa câtorva mii de angajaţi ai combinatului vâlcean Oltchim şi, de ce nu, economia unui întreg judeţ al României care, în proporţie covârşitoare, trăieşte, direct sau indirect, de pe urma acestui colos industrial.

           Înţeleg pe de-a-ntregul nemulţumirea celor care, de câteva zile bune, se revoltă că, în ultima perioadă de timp, întreaga ţară stă cu ochii aţintiţi şi cu sufletul la gură către circul ieftin pe care duetul de măscărici Dan Diaconescu – Victor Ponta îl fac în jurul unei probleme de care depinde existenţa câtorva mii de angajaţi ai combinatului vâlcean Oltchim şi, de ce nu, economia unui întreg judeţ al României care, în proporţie covârşitoare, trăieşte, direct sau indirect, de pe urma acestui colos industrial.

           Nicicând, în ultimii douăzeci şi trei de ani, nu am avut de-a face cu un eveniment care să compromită într-un asemenea hal noţiunea de privatizare şi de investitor privat! Nici măcar privatizările prin metoda MEBO (căreia, probabil nu degeaba, analiştii economici i-au spus „metoda bolşevică”), nici cele în urma cărora investitori fantomatici cumpărau pe nimic întreprinderi funcţionale pentru a le vinde, a doua zi, la kilogram de fier vechi şi la bucată de ţiglă sau de cărămidă nu au izbutit asemenea performanţă.

            Iar în circul din spaţiul public, care a cuprins, de-a valma, media quality alături de cea tabloidă, parcă nu mai are loc nimeni. Nici domnişoricile care, de altfel, sunt, în general, răsfăţatele tabloidelor, ce le oferă spaţii generoase în care descriu numărul de grapefruit mâncate la micul dejun în contrabalans cu numărul ofertelor de sponsorizări de la diverşi domni generoşi, parcă nu mai sunt băgate în seamă când vine vorba depre „domnul Dan”.

            În acest răstimp, „domnul Dan” îşi râde în barbă, constatând cât de repede a născut Elodia pui vii. Căci lovitura patronului OTV este dublă: ratingurile televiziunilor sale sunt gata să le bată pe cele care au făcut istorie, respectiv pe cale ale „zânei surprizelor” ori ale meciurilor profesioniste de box ale lui Doroftei ori ale lui Bute. Mai mult, câştigul său este şi în plan politic; indiferent dacă preia sau nu combinatul Oltchim, el cade în picioare. Dacă are, într-adevăr, banii şi semnează contractul de privatizare, apare drept salvatorul naţiei vâlcene, către care se vor îndrepta toate speranţele muncitorimii din firme care scârţâie. Dacă totul a fost un bluff, va şti suficient de bine să pozeze în victima ciocoimii lui Ponta, iar feed-back-ul tradus în popularitate electorală va fi pe măsură.

            Aşa că nu este suficientă revolta celor care se întreabă cum se face că o ţară întreagă stă cu ochii aţintiţi către circul mediatic pe care măscăricii Dan Diaconescu şi Victor Ponta îl fac – direct sau prin reprezentanţi – în legătură cu privatizarea Oltchim. Eu unul, m-aş revolta şi m-aş întreba cum este posibil ca, într-o ţară europeană şi membră NATO, doi indivizi de teapa celor doi să se afle, primul, în posturile de investitor strategic, şef de partid care în scurt timp va deveni parlamentar şi mogul media şi, al doilea, de premier cu doctoratul luat prin fraudă, doctorat pe care doar o măsură administrativă a mult-prea-plecatei Abramburica îl mai ţine să nu fie aruncat la groapa de gunoi.

            Răspunsul nu este simplu deloc şi nici nu poate fi tratat de analiştii abonaţi zi de zi la turul televiziunilor, care comentează orice, precum cele două coţofene din guvern – Mariana Munteanu, de la mai puţină Muncă şi mai multă Protecţie Socială, şi Corneliu Dobriţoiu, de la Apărare –, de la recolta slabă de ardei iute pentru paprika şi până la politica statului francez asupra integrării imigranţilor ilegali, printre două palme peste ceafa cancelarului Angela Merkel ori a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Emanuel Barosso. Răspunsul trebuie căutat în analiza fenomenelor care au condus către reprezentarea României în Parlamentul European de către personaje precum Corneliu Vadim Tudor ori Gigi Becali. Prin zona aceea trebuie scormonit…