Șoferii care își parchează mașinile neregulamentar sau care staționează în locuri nepermise pe raza municipiului Buzău se pot trezi cu autovehiculele ridicate începând de luna viitoare. Consilierii municipali au mandatat, vineri, la ședința deliberativului loal, societatea Trans Bus SA să ridice autovehiculele atunci când polițiștii de la Rutieră sau Poliția Locală constată că acestea sunt parcate neregulamentar. Pe de altă parte, societatea va fi responsabilă pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operațiunilor de ridicare, transport și depozitare, în condițiile prevăzute de lege.
Prevederile Hotărârii de Guvern cu privire la circulația pe drumurile publice, care a intrat în vigoare pe 21 ianuarie, au fost transpuse de responsabili ai Primăriei Buzău într-un regulament care are ca scop fluidizarea traficului rutier și descongestionarea drumurilor publice și vizează șoferii nepăsători. Proiectul de hotărâre în acest sens a fost în dezbatere publică până pe 14 aprilie și a primit girul aleșilor locali, în ședința ordinară a Consiliului Municipal de vineri.
Potrivit proiectului de regulament, orice mașină oprită sau staționată neregulamentar pe arterele orașului, mai mult de cinci minute – incluzând aici și mașinile abandonate pe trotuare sau expuse vânzării -, vor fi ridicate, transportate și depozitate în spații amenajate corespunzător și păzite. Autovehiculul sau remorca ridicate se vor restitui numai după ce se va face dovada achitării tarifului aferent operațiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deținerea legală a acestora. Costurile totale pentru un autovehicul ridicat și transportat de pe domeniul public se ridică la minim 500 lei, în funcție de durata depozitării. Astfel, taxa de ridicare va fi de 300 de lei, cea de transport de 200 de lei, iar pentru fiecare zi de depozitare a mașinii în spațiile Trans Bus se va percepe o taxă de 100 lei.