Nu am fost niciodată de părere că este necesară reintroducerea pedepsei cu moartea, iar argumentele mele pleacă de la banala posibilitate a existenței unei erori judiciare, până la posibilitatea unor înscenări dictate de interese din sfere mult mai înalte, ultima alternativă ținând, bineînțeles, de teoriile conspirației.
Crima de la coaforul din centrul Capitalei reprezintă un exemplu clasic a ceea ce dreptul din Statele Unite ale Americii numește “murder one”, respectiv omor de gradul întâi sau cu premeditare, faptă pentru care aceeași legislație prevede invariabil închisoarea pe viață ori, în statele în care legea o statuează, pedeapsa cu moartea. La noi, polițistul Vlădan va primi, în funcție de opiniile completului de judecată, fie 25 ani de detenție, fie închisoarea pe viață (personal sunt convins că, datorită vâlvei care s-a făcut în jurul cazului și a circumstanțelor producerii atacului armat soldat cu doi morți, judecătorii vor pronunța cea mai grea sentință posibilă).
La noi se cere, din nou, instituirea pedepsei cu moartea pentru asemenea fapte. În statele confederației americane în care legea prevede pedeapsa capitală, curentul care cere abolirea acesteia este foarte activ, cu fluctuații generate de câte un caz care provoacă emoție mare în rândul publicului.
La noi, un criminal cu sânge rece judecat într-un caz clar din punct de vedere judiciar precum cel de la coaforul bucureștean nu are cum scăpa de pedeapsa maximă existentă în legislația românească. În Statele Unite, benefiicind de serviciile unui avocat bun, capabil să determine juriul să creadă că ucigașul a avut motive să facă gestul criminal sau că a fost împins, fără voia sa, de anumite circumstanțe, să omoare, ori să strecoare o umbră de îndoială în mintea juraților, un asemenea individ poate fi achitat, sau condamnat pentru fapte de omor cu încadrări juridice mai puțin severe.
Cum o fi mai bine? Nu am fost niciodată de părere că este necesară reintroducerea pedepsei cu moartea, iar argumentele mele pleacă de la banala posibilitate a existenței unei erori judiciare – aici nu mă refer la cazul Vlădan! – până la posibilitatea unor înscenări dictate de interese din sfere mult mai înalte, ultima alternativă ținând, bineînțeles, de teoriile conspirației. Ca să nu mai spun de faptul că nu pedeapsa cu moartea ar împiedica un asemenea ins să ucidă, să-l facă să cântărească dacă este rentabil să omoare pe cineva punând în balanță sentința pe viață cu cea a scaunului electric ori a injecției letale.
Sunt sigur, în schimb, că răspunsul la întrebarea de mai sus este că, indiferent de asprimea pedepselor care se aplică într-un caz de încălcare a legii, legea trebuie aplicată în litera și spiritul ei. Nu doar în momentul în care instanța pronunță o anume sentință, ci încă din faza de urmărire penală. Căci, până una-alta, noi, românii, suntem deficitari la a ajunge în situația ca un complet de judecată să pronunțe o sentință. Cu alte cuvinte, dacă totul – de la comiterea infracțiunii și până la verdictul judecătorilor – ar funcționa conform legii, și nu ar mai exista dosare vechi de zece-cincisprezece ani, nu ar mai fi nevoie să discutăm despre oportunitatea introducerii altor pedepse. Cele existente sunt suficiente, numai să avem cui le aplica.