Social-democrații buzoieni au început, deja, în forță, pregătirile subterane pentru campania electorală pentru alegerile locale din primăvara anului viitor. Un ordin transmis, bineînțeles verbal, prefecților direct din ,,Cabinetul I” de pe Kiseleff a fost comunicat, la începutul acestei luni, primarilor PSD din județ și a și fost pus în aplicare, în premieră, la Gherăseni.
Este vorba despre indicația ca, în unitățile administrativ-teritoriale cu primar social-democrat și cu majoritate PSD în Consiliul Local, să se emită hotărâri ale deliberativelor respective prin care să se instituie sărbători ale comunelor în primăvară, de preferință în luna mai. Scopul acestei mișcări este clar: întrucât legea nu mai permite organizarea de serbări cu mici, bere și alte pomeni pe parcursul campaniilor electorale, ziua unei comune poate fi sărbătorită într-un asemenea cadru, dacă aceasta este consfințită printr-o hotărâre de consiliu local.
Primul ales local care a percutat și s-a și conformat în acest sens este primarul comunei Gherăseni, Stroe Sava – membru al Partidului Social Democrat din toamna anului trecut, ca beneficiar al ,,ordonanței Dragnea”, după ce a trecut prin Partidul Democrat Liberal și Partidul România Mare -, care a inițiat un proiect de hotărâre, adoptat de Consiliul Local joia trecută, conform căruia ,,Ziua Oficială” a acestei unități administrativ-teritoriale a fost stabilită ,,în ziua de 1 mai 2016”.
,,Este necesar ca locuitorii Comunei Gherăseni să beneficieze de o zi de sărbătoare locală, prilej de socializare și relaționare într-un mediu relaxant cu bună dispoziție dispunând de toate condițiile. Inițiativa administrației locale de a asigura condiții prielnice de desfășurare a zile comunei va conduce la îmbogățirea vieții spirituale și culturale a cetățenilor comunei, fiind un prilej deosebit de întâlnire, divertisment, păstrarea și conservarea tradițiilor locale”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre, semnată de primar, care mută pe 1 mai 2016 ziua comunei, după ce, ani la rând, aceasta a fost sărbătorită toamna, de exemplu pe 4 octombrie în acest an. (Vezi AICI hotărârea adoptată de Consiliul Local Gherăseni și expunerea de motive).
Este de așteptat ca, în continuare, la sfârștul acestei luni și al lunii următoare, toate administrațiile locale social-democrate să se conformeze sarcinii primite de la PSD prin intermediul prefectului și să adopte astfel de hotărâri de consiliu local prin care să oficializeze zilele comunelor respective pe parcursul lunii mai 2016.