Unii spun despre el că este unul dintre cei mai mari romancieri contemporani, în timp ce alţii îi asociază numele cu promovarea idealurilor socialiste şi cu falimentul de la Banca Religiilor. Indiferent de opţiune, Dinu Săraru rămâne în istorie drept autorul care a putut să realizeze unul dintre tablourile reuşite ale galeriei perioadei comuniste şi postcomuniste, romanele sale fiind ecranizate atât înainte de '89, cât şi după, aşa cum s-a întâmplat în 2007 cu producţia „Ticăloşii” în regia lui Şerban Marinescu.
Unii spun despre el că este unul dintre cei mai mari romancieri contemporani, în timp ce alţii îi asociază numele cu promovarea idealurilor socialiste şi cu falimentul de la Banca Religiilor. Indiferent de opţiune, Dinu Săraru rămâne în istorie drept autorul care a putut să realizeze unul dintre tablourile reuşite ale galeriei perioadei comuniste şi postcomuniste, romanele sale fiind ecranizate atât înainte de '89, cât şi după, aşa cum s-a întâmplat în 2007 cu producţia „Ticăloşii” în regia lui Şerban Marinescu.
Cunoscutul publicist, dramaturg şi romancier a fost prezent vineri la Buzău cu ocazia lansării volumului „Incursiuni în universul peniţei”, semnat de buzoianul Stan Brebenel. Îmbrăcat impecabil, cu un baston cu cap argintat care îi dă un aer de boier, Dinu Săraru a reuşit cu discursul său să impresioneze rapid audienţa din aula Bibliotecii Judeţene. Scriitori şi publicişti buzoieni au venit în număr mare la lansare, cei mai mulţi aducând cu ei din biblioteci şi volume precum „Nişte ţărani” sau „Clipa”, pentru a lua o dedicaţie de la autor. Plecând de la aprecieri pentru Stan Brebenel, care îşi începe cartea de cronici de întâmpinare chiar cu o critică la romanul „Ultimul bal la Şarpele Roşu”, Dinu Săraru a făcut referire şi la câteva episoade din perioada comunistă. Nu a uitat să-l taxeze pe Leonte Tismăneanu, al cărui fiu, Vladimir, l-a inclus în raportul ce îi poartă numele la capitolul „Exponenţi ai protocronismului” alături de Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, Artur Silvestri etc.
La final, cunoscutul romancier a fost aplaudat la scenă deschisă şi a împărţit autografe, declarându-se măgulit de primirea din „acest conclav scriitoricesc, acasă la Garoflid”.
„Brebenel are o blândeţe deosebită”
„Se vede la Stan Brebenel bucuria de a citi cărţi, dorinţa de a-şi exprima opinia într-un mod avizat. Are o blândeţe deosebită. Atât de mult se bucură de o carte citită, încât nu îşi îngăduie să supere cu nimic pe autor. Eu apreciez asta. Mai toţi criticii de întâmpinare erau calzi: Perpessicius, Streinu şi chiar şi Cioculescu. Are o francheţe stilistică care te impresionează. Îţi dai seama că omul ăsta nu ar gândi rău, cu ascunzişuri. Eu i-aş da un premiu, pentru că a dovedit că ştie cum se citeşte o carte. Trebuie să învăţăm să ne bucurăm, pentru că trăim într-o lume grăbită, duşmănoasă, în care toată lume are pe toată lumea la mână.”
De ce au dispărut bibliotecile din magazinele de mobilă
„Pe vremuri, când făceam eu pledoaria mea idealist-socialistă, magazinele erau pline de articolul <bibliotecă>. Astăzi, în magazinele de mobilă a dispărut acest articol. Înainte, orice amărât când se muta într-o garsonieră trebuia să îşi ia o bibliotecă şi să pună în ea zece cărţi. Acum nu mai e nevoie de acest articol, pentru că nu se mai cumpără cărţi, nu se mai citeşte, deşi se tipăreşte mult. E adevărat că se tipăreşte multă carte proastă, la concurenţă cu emisiunile tv care te duc la disperare. Mi-e teamă că pierim văzând cu ochii fără să ne descoperim identitatea. Ţara asta are nişte precepte nefericite: <Capul plecat sabia nu-l taie>, <Să te faci frate cu dracu’ până treci puntea>…”.
Dinu Săraru, la mijloc între Codruţa Kövesi şi Viviane Reding
„Am avut satisfacţia să îmi apară şi după '90 toate cărţile scrise şi în tiraje tot atât de mari ca înainte de Revoluţie. S-au făcut în continuare filme după cărţile mele ca şi înainte. Săptămâna trecută am avut satisfacţia să descopăr în presa străină că doamna Kövesi (n.r.-Laura Codruţa Kövesi, fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) s-a dus la Strasbourg să facă ordine în corupţia din România şi a pus pe masa doamnei Reding (n.r.-Viviane Reding, comisar european pentru justiţie în Comisia Europenă a UE), aia care ne ceartă pe noi cu Justiţia, filmul <Ticăloşii> după romanul meu <Ciocoii noi cu bodyguarzi>. Kovesi a vrut să demonstreze că până şi într-un film Mircea Diaconu este corupt, el jucând chiar rolul celui mai mare ciocoi în film. Bineînţeles că şi Kövesi a fost de un ridicol perfect, dar aşa am intrat şi eu cu cartea în Europa”.
Amintiri despre fostul prim-secretar buzoian Vasile Potop
„Eram directorul Televiziunii Române şi făcusem, ca în fiecare săptămână, de la ora 20,00, să fugă lumea la televizor să vadă premierele Teatrului de Televiziune. Aşa se face că am hotărât să pun în scenă la televiziune cu o distribuţie deosebită piesa <Întoarcerea tatălui risipitor> a lui I. D. Sârbu, un autor care mă criticase mult, dar care avea această piesă foarte bună. Am anunţat cu o săptămână înainte această premieră, iar în ziua respectivă m-am dus acasă liniştit. M-am trezit sunat de un fost prim-secretar de la dumneavoastră de la Buzău, Potop. Am înţeles că fusese un bun gospodar, dar la televiziune se descurca cum aş face-o eu în Tibet. Era un ţapinar. Am ajuns la televiziune şi el era cu Tudor Vornicu. Mi-a zis că trebuie să dăm altceva decât <Întoarcerea tatălui risipitor>. <Nu se poate, pentru că am anunţat-o>, i-am zis. <Nu intră. Daţi un film mai bine!>, îmi spune Potop. <Domnule, cum să dai film la teatru?!>, am încercat eu să îl conving. Nu am avut ce face şi Vornicu a început să îi enumere câteva filme: <Ghepardul>. <Nu ştiu!>, zice Potop. <Ceva cu Alain Delon!>. <Nu ştiu>, zice iar Potop întorcând capul spre geam către Comitetul Central, înjurându-l pe ăla care l-a trimis la Televiziune. Am început să îi enumăr şi eu: <Bătrânul şi marea>, de Hemingway, cu Spencer Tracy într-un rol colosal”. <Nu ştiu, domnule!>, zice iar Potop. Enervat, îmi spune până la urmă de ce nu vroia să îmi dea voie să dau piesa de teatru <Întoarcerea tatălui risipitor>. <Domnule, nu ştii ce se întâmplă la ora 20,00?! Vine tovarăşul din Iugoslavia>. El săracul făcea legătura cu titlul piesei: <Întoarcerea tatălui risipitor>. Multe lucruri au fost puse pe seama Cenzurii, dar ele erau rezultatul ignoranţei”.
Despre Tismăneanu
„Erau mulţi la Cenzură foarte sensibili şi după aia ne-au salutat din ţări străine. Ba unii, precum Tismăneanu, ne-au şi certat după ce noi am construit comunismul după cum ne arătase el. El plecase în America şi ne-a lăsat pe noi să-l construim ca să ne certe când s-a întors”.