Cum evocă buzoienii personalitatea preşedintelui de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus

   Preşedintele de onoare al Partidului Naţional Liberal, Mircea Ionescu Quintus, a murit vineri, la vârsta de 100 de ani; el va fi înmormântat astăzi, la ora 12,00, la Cimitirul Viişoara din Ploieşti, după ce sicriul cu trupul neînsufleţit al liderului liberal a fost depus, ieri la prânz, la capela Bisericii Buna Vestire din Ploieşti.

   Născut în 1917, în plin Război Mondial, Mircea Ionescu Quintus s-a înscris în PNL la vârsta de 19 ani, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic în perioada comunistă, iar după Revoluţie a fost preşedinte al PNL, ­mi­nistru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator. Mircea Ionescu Quintus a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis în luna martie, cu o zi înaintea împlinirii vârstei de o sută de ani.

   Ultimul eveniment public la care a participat a fost ceremonia de la Palatul Cotroceni, care a avut loc în 17 martie. Seniorul liberal a fost ­de­corat de preşedintele Iohannis cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofiţer, acesta din urmă fiind al treilea preşedinte care i-a oferit o distincţie, după Ion Iliescu şi Traian Băsescu. 

   Quintus a luat parte, tot în luna martie, şi la Consiliul Naţional de Coordonare al PNL, unde liberalii au stabilit calendarul şi regulile alegerilor interne din partid. „Sunt membru al PNL de 80 de ani. Împreună cu tatăl meu am trăit 100 de ani în acest partid. Nimic nu mi-a putut clinti sau mişca în vreun fel adeziunea la el şi încrederea în el. Abia aştept momentul în care să felicit pe următorul preşedinte, pe noul preşedinte al PNL, să-l asigur de sprijinul meu şi să vă asi­gur pe toţi care luptăm pentru victoria PNL”, le-a spus seniorul liberal mai tinerilor săi colegi.

O biografie “ciobită” de racolarea de către Securitate

  Mircea Ionescu Quintus s-a născut pe 18 martie 1917, într-o familie de vechi liberali. Tatăl său, Ion Ionescu Quintus, a deţinut nu mai puţin de nouă mandate de parlamentar din partea PNL, iar fiul i-a urmat atât în cariera de jurist, cât şi în afinitatea politică pentru liberalism.

  În 1917, la un an după intrarea României în Primul Război Mondial şi după ce întreaga administraţie politică românească s-a retras la Iaşi, familia Quintus era refugiată în Ucraina, la Herson, oraş unde s-a născut şi Mircea Ionescu Quintus.

   În perioada interbelică, duce mai departe tradiţia de familie şi urmează Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, iar după absolvirea din 1938, devine avocat. îşi aminteşte exact ziua în care a devenit liberal, mai mult din întâmplare. Student fiind, pe 25 aprilie 1936 a fost rugat să rostească un discurs cu ocazia dezvelirii în oraşul său, Ploieşti, a bustului lui I.G. Duca, fostul premier liberal asasinat de legionari în 1933 pe peronul gării din Sinaia. Avea doar 19 ani, dar a rămas fidel Partidului Naţional Liberal vreme de peste opt decenii.

   Mircea Ionescu Quintus spune că i-a avut ca mentori pe Nicolae Iorga şi pe Gheorghe Tătărăscu, despre cel din urmă spunând că a fost cel care a reuşit să-l ţină departe de Mişcarea Legionară, atât de la modă printre tinerii şi intelectualii din perioada interbelică.

   În al Doilea Război Mondial a luptat iniţial pe frontul de est, ajungând până la Cotul Donului, iar ulterior, după ce România a întors armele împotriva Germaniei naziste, Quintus a ajuns până în Cehoslovacia, în Munţii Tatra.

     În 1947 s-a căsătorit cu Viorica, alături de care a trăit până la sfârşitul vieţii şi care i-a fost alături la toate activităţile sale politice, deoarece şi ea este membră PNL din 1945, provenind, de asemenea, dintr-o familie cu tradiţie liberală.

   Pentru că nu a renunţat la convingerile liberale, Quintus a suferit represaliile regimului comunist îndreptate împotriva membrilor partidelor istorice. A stat mai mulţi ani în lagăre, inclusiv la Canalul Dunăre-Marea Neagră, perioadă din care şi-l aminteşte pe părintele Galeriu despre care a spus că ar trebui trecut în rândul sfinţilor.

   În 1954, când a fost eliberat de la Canal, a fost racolat de Securitate. A spus ulterior că nu a avut puterea să refuze fosta poliţie politică a regimului comunist, dar că nu a deranjat pe nimeni prin declaraţiile date Securităţii. în 2000, pe când Mircea Ionescu Quintus era preşedintele Senatului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a făcut public faptul că fusese informator al Securităţii. A contestat decizia, iar doi ani mai târziu instanţa a decis că liberalul nu a făcut poliţie politică.

   După Revoluţia din 1989, Quintus s-a înscris în proaspăt reînfiinţatul Partid Naţional Liberal, iar în 1990 a intrat în Camera Deputaţilor pe listele partidului. Din octombrie 1991 şi până în noiembrie 1992 a fost ministru al Justiţiei în Guvernul Stolojan. În februarie 1993, la câteva luni după ­dezas­trul PNL de la alegerile parlamentare, când formaţiunea a ratat intrarea în Parlament în urma deciziei preşedintelui Radu Câmpeanu de a scoate partidul din CDR, Quintus candidează împotriva acestuia din urmă la Congresul de la Braşov şi câştigă preşedinţia PNL, funcţie în care rămâne vreme de opt ani, până în 2001.

   În 1996, când PNL intră din nou în Parlament, Mircea Ionescu Quintus este ales ­se­nator de Prahova şi reuşeşte să-şi reînnoiască mandatul şi la alegerile din 2000. Din 2002, el a fost preşedinte de onoare al Partidului Naţional Liberal, fiind de multe ori un factor de echilibru între taberele din interiorul PNL.

   Mircea Ionescu Quintus a fost scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor, el publicând mai multe volume de epigrame. Una dintre acestea a rostit-o anul trecut pe scenă, cu ocazia aniversării a 99 de ani: ,,Spre sută anii se adună / Ca prin păduri, semeţii brazi / Şi s-or găsi destui să spună / Ce mai înseamnă suta azi?”. Ca epigramist, a fost prezent la majoritatea ediţiilor Festivalului Naţional de Epigramă „Cât e Buzăul de mare”.

   PNL Buzău: Partidul Naţional Liberal a primit cu mare tristeţe vestea încetării din viaţă a celui mai iubit şi apreciat membru al său, domnul Mircea Ionescu Quintus, preşedintele nostru de onoare.
   Viaţa domnului preşe­dinte Mircea Ionescu Quintus este un model pentru orice liberal, pentru orice român. O viaţă pusă în slujba naţiunii române, o viaţă pusă în slujba PNL. Participant direct la multe momente cruciale din istoria modernă a României, domnul preşedinte Quintus este un exemplu de rezistenţă în faţa greutăţilor istoriei. Credinţa în valorile democraţiei şi ale liberalismului, patriotismul de cea mai pură esenţă, omenia, umorul şi forţa spiritului l-au ajutat să înfrunte timpurile şi să fie un învingător.
   Este liberalul a cărui viaţă se suprapune cel mai mult cu istoria Partidului Naţional Liberal. A iubit acest partid şi a ţinut la el cu toată puterea sufletului său mare. A ştiut să ţină vii istoria şi tradiţiile ­li­berale şi a avut înţelepciunea să deschidă PNL spre ­ge­neraţiile tinere. A contribuit decisiv la renaşterea, înnoirea şi unitatea partidului.
   A fost un exemplu de ataşament faţă de partidul care îi datorează atâtea. Nimeni nu poate uita cum, în ciuda vârstei înaintate, punea atâta energie şi pasiune în susţinerea ideilor liberale, venea întotdeauna cu un sfat util pentru partid. A făcut-o până în ultimele zile de viaţă. 
   Spiritul său, valorile în care a crezut şi de la care nu a abdicat nici măcar o clipă vor rămâne vii în rândurile PNL. Este datoria noastră de onoare faţă de cel care ne-a fost mentor şi părinte politic.
   A fost un suflet bun şi cald, un mare Om şi un mare Român.
   Suntem alături de familia domnului Mircea Ionescu Quintus căreia îi transmitem condoleanţe şi un gând bun din partea fiecărui liberal. Partidul Naţional Liberal este marea familie a domnului Quintus.
   Dumnezeu să-l ­odi­hnească!

   Avocat Roxana Mihaela Constantinescu: „Nu mi-a fost uşor să trăiesc o aşa de îndelungată viaţă!”. L-am cunoscut pe domnul Quintus… Nu ca avocat, nu la bară, ci ca epigramist… Împreună cu maestrul meu (avocat Gheorghe Culicovschi, n.r.), am poposit în casa acestuia, am vorbit în mai multe rânduri, ocazionat de Festivalurile de epigramă organizate la Buzău… Când îl priveai ţi se părea că timpul a stat în loc… Un monument de om, un patriarh… deşi statura nu îi era impunătoare, iar în ultimul timp era din ce în ce mai firav… Urca şi cobora greu treptele până la scena de unde îşi prezenta opera epigramistică… Vocea şi privirea pătrunzătoare te făceau, însă, să înţelegi că nu stai în faţa oricui… (…) „Spunea cineva că un roman, dacă nu ar avea 700 de pagini, ar fi o nuvelă. Eu vreau să vă spun că viaţa mea este un roman. Am luat viaţa pe umerii mei, şi pe răspunderea mea, încă de la 15 ani, când din nefericire, bunul şi valorosul meu părinte ne-a lăsat. De atunci am avut răspunderea familiei”, a spus Mircea Ionescu Quintus. A mai plecat un MARE AVOCAT, UN MARE LIBE­RAL, UN OM TALENTAT, MODEST, DEMN. O PERSONALITATE NEMURITOA­RE! Drum bun în lumină, Maestre!“, a scris pe Facebook avocatul buzoian Roxana Mihaela Constantinescu.

   Vicepremierul Marcel Ciolacu: „Trecerea în nefiinţă a seniorului Mircea Ionescu Quintus este o imensă pierdere pentru liberalismul naţional şi pentru România. Este o tristeţe pe care o ­re­simţim cu toţii, pentru că a fost unul dintre marii oameni de stat ai României. Un om care şi-a slujit patria şi semenii indiferent de costuri şi suferinţe. Un om care a rămas drept şi nu a acceptat niciodată compromisul, dar şi un model pentru ceea ce înseamnă conduita, eleganţa şi onoarea în politică. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a scris liderul social-democrat buzoian, vicepremierul Marcel Ciolacu pe pagina sa oficială de Facebook.