Cum au trăit buzoienii revoluția din decembrie 1989

   La Buzău, Revoluția a în­ce­put pe 22 decembrie 1989, iar în cele trei zile de gherilă urbană au murit revoluționari, militari care credeau că luptă împotriva teroriștilor, dar și oameni nevinovați surprinși în schimburi de focuri, se arată într-un documentar al cotidianului „Adevărul“.

   Galeria martirilor din Bu­zău numără 47 de nume care, de peste două decenii și jumă­tate, sunt dăltuite pe cruci din Cimitirul Eroilor din Buzău și mai rezistă doar în memoria rudelor și a camarazilor din Revoluție. Dintre cei 47 de buzoieni care s-au jertfit în decem­brie 1989, 25 au murit pe raza județului Buzău, iar cei­lalți 22, în București, Brașov, Hu­nedoara, Târgoviș­te și Timi­șoa­ra. Au fost pierderi de vieți omenești atât în municipiul Buzău, cât și pe raza orașelor Râmnicu Sărat și Nehoiu, în schimburi de focuri iscate între militari, multe în urma unor confuzii, după cum aveau să concluzioneze anchetele ulterioare.

   Luptele de stradă din municipiul Buzău, care au început în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, s-au soldat cu moartea a 25 de persoane. În zona municipiului Buzău, cele mai intense lupte, soldate cu decese, s-au dus în Bariera Ploiești; dinspre cimitirul Eroilor se trăgea intens spre unitățile militare, iar militarii au răspuns pe măsură.

   „S-a tras spre unitatea mi­li­tară din zona podului Drăgaica chiar și dintr-o locomotivă staționată în Depoul CFR. În altă zi, un individ în uniformă de milițian a tras cu pistolul în direcția militarilor din unitate. După câteva secunde, a dispărut. Din fericire, gloanțele trase de bărbat nu au atins pe nimeni dintre cei prezenți în curte. Un alt individ se afla pe acoperișul blocului Olimpic. Era îmbrăcat cu o geacă neagră. A tras în noi timp de câteva minute, apoi s-a făcut nevăzut“, a povestit, pentru „Adevărul“,  un militar buzoian care se afla în unitate în acele zile de foc.

   La fabrica de mase plastice Chimica, actuala Romcarbon, muncitorii din cadrul gărzilor patriotice instalaseră o mitra­lieră și, sub influența băutu­rilor alcoolice, trăgeau în toate autovehiculele ce păreau suspecte.

   Cei mai mulți buzoieni au murit răpuși de rafalele celor care au primit arme, nu puțini la număr și majoritatea sub influența băuturilor alcoolice, dar și a militarilor în termen, slab instruiți, în locul instruc­ției ei fiind trimiși la muncile câmpului. Pe fondul isteriei create în acele zile, cum că teroriștii au fost activați pentru a apăra regimul Ceaușes­cu, militarii trăgeau în tot ce li se părea suspect.

   Aproape toți milițienii și securiștii buzoieni au fost ținuți sub pază militară la sediul actualului Inspectorat de Poliție al Județului Buzău, pentru a fi protejați de cei care ar fi considerat de cuviință să își facă singuri dreptate pentru o anumită injustiție săvârșită de oamenii legii împotriva lor. De altfel, după ce au fost lăsați să plece acasă, câțiva securiști buzoieni și-au găsit locuințele sparte, semn că persoane le vizitaseră domiciliile pentru a se răzbuna. Familiile milițienilor și ale securiștilor aveau acces doar până la poarta se­diu­lui Miliției, însă le trimiteau mâncare și haine de schimb prin militarii care stăteau de pază. Au fost eliberați abia în jurul Anului Nou.

Palatul Comunal, cele mai multe decese

   Palatul Comunal, care găz­duia Comitetul Municipal al Partidului Comunist Român, locul unde s-a instalat noua pute­re locală, reprezentat de Frontul Salvării Naționale, a fost locul unde s-au înregistrat cele mai multe decese în Revo­luția din Buzău.

   Un caz notoriu este cel al lui Vasile Apostol, de 53 de ani, operator chimist la Romcarbon, care, pe 24 decembrie, a fost împușcat cu 18 gloanțe. Fusese omorât de un căpitan de securitate, Olteanu, convertit atunci în ofițer de gărzi patriotice. Ucigașul a fost condamnat la 22 de ani de închi­­soa­re.  

Tot în Palatul Comunal au murit Aurel Toader, de 39 de ani, ucis de un căpitan de securitate, și Nicolae Zaharia, angajat la Oficiul Județean de Turism Buzău, care a fost găsit fără suflare, cu patru gloanțe în cap. Fusese omorât de un locotenent-major de armată, identificat ulterior.  

Tot în sediul Palatului Comunal, Constantin Voinea, de 33 de ani, matrițer la Contactoare, a fost împușcat în torace de căpitanul de securitate Ra­du Gheorghe. Acesta l-a îm­pușcat și pe Anton Baltac, un tractorist de 28 de ani, care a murit după ce un glonț i-a intrat în gât. Securistul a primit nouă ani de pușcărie.  

   Un episod al Revoluției, învăluit încă în mister, a avut loc pe 24 decembrie, în zona Episcopiei. În urma unui schimb de focuri, căpitanul de armată Dorin Hagima, de 45 de ani, a fost împușcat în cap de o patrulă a miliției. În ace­lași loc și-a găsit sfârșitul, tot în urma unei rafale de pușcă automată trasă de milițieni, și locotenentul de securitate Săn­del Marin.

 

Asistentă împușcată de soldați  

 

   Un caz impresionant este și cel al asistentei de la Salvare – actualul Serviciu Județean de Ambulanță -, Maria Tătă­ranu, în vârstă de 59 de ani. Pe 25 decembrie, ea a fost îm­pușcată de militari în termen în abdomen, la intrarea în unitatea militară de transmisiuni din Bariera Ploiești, în ambulanța cu care mergea să ia răniții. În această zonă, pe 25 decembrie au avut loc schimburi dure de foc între unitatea de transmisiuni și o alta, din zona aerodromului. Au murit atunci maistrul militar Dumitru Alexandru, sergentul major Vasile Antemir și geodezul Nicolae Cristea.  

   Un alt front al Revoluției, cu urmări dramatice, a fost și unitatea militară de bruiaj electronic din Crâng. Maiorul Gheorghe Iacob a fost împuș­cat cu o rafală de mitralieră de către căpitanul Alexandru Scriba, care a vrut să preia comanda unității. Ulterior, a fost ucis și el. În schimbul de focuri din unitate a murit și subofi­țerul Vasile Voican.

Ei sunt eroii buzoieni ai Revoluției

   În total, 47 buzoieni au murit în Revoluția Română din 1989. 25 dintre aceștia au murit pe raza județului Buzău, iar ceilalți 22 și-au găsit sfârșitul în București, Brașov, Hunedoara, Târgoviște și Timi­șoa­ra.  Alți buzoieni, militari sau studenți, s-au sacrificat pe meleagurile altor județe. Numai în luptele de la Aeroportul Otopeni au murit cinci buzoieni: Grigore Florin, militar în Târgoviște, parașutiștii Tra­ian Ilieș și Laurențiu Pur­cherea, și doi elevi de la Câmpi­na, Cătălin Pătulea și Viorel Sa­moilă.  

Televiziunea Română este un alt punct de pe harta Revo­luției, unde și-au dat viața buzoieni. Râmniceanul Costel Dan a fost împușcat în timp ce urca un rănit într-o salvare. Daniela Fercu a murit, la vârsta de 25 de ani, împușcată în tâmplă. La fel a murit și Petre Caraliu, care plecase să apere Televiziunea. Pe troița ridicată acolo se mai află numele unui alt buzoian, Stănică Vâlculescu, mecanic la uzinele 23 August.