Cum au „ținut-o în brațe“ Beganu și Buleandră pe secretara de la Gura Teghii și cum i-a recompensat ea

   Scandalul retrocedării dubioase a celor 5.000 de hectare de pădure de la Gura Teghii, care i-a trimis în arest pe fostul prefect de Buzău, Paul Beganu și pe alți funcționari publici, avocați sau lucrători din domeniul silvic, este departe de a fi încheiat, deși artizanii mega-afacerii de milioane de euro au fost trimiși în judecată.

   Rechizitoriul ajuns în instanță odată cu cererea pro­curorilor DNA privind trimi­terea în judecată a lotului „Beganu“ cu nu mai puțin de 12 inculpați scoate la iveală interesele din această mega–afa­cere, inclusiv ale secretarului comunei Gura Teghii, Liliana Panaete, acuzată de procurorii anticorupție de abuz în serviciu, fals și uz de fals. Potrivit declarațiilor date în timpul anchetei, Liliana Panaete a consimțit să falsifice documente, deoarece se simțea obligată față de prefectul Paul Beganu, care  acceptase să o mențină pe funcția de secretar al comunei Gura Teghii  fără a avea studiile juridice finalizate cu licență, așa cum prevedea legea. „Inculpata Panaete Liliana – secre­tar al Primăriei com. Gura Teghii, jud. Buzău, a declarat că, la data de 19.01.2011, după ce a primit adresa nr. 470/ 19.01.2011 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Buzău anterior menționată, prin care i se cerea să transmită în termen de 24 de ore dacă a comunicat petentului Poenaru Gheorghe Petre Vlad H.C.J. nr. 353/2006, a fost contactată telefonic de către suspecta Ionescu Mirela Luminița, care i-a solicitat să transmită, de urgență, răspunsul, întrucât îl așteaptă prefectul Beganu Paul care vrea ca răspunsul să fie în sensul că nu a fost găsită această comunicare. Întrucât din verificările efectuate în mapa „L 247/2005 – adrese și situații f. func.; comunicări răspunsuri cetățeni; adrese la Instituția Prefectului; răspunsuri 2006 comuni­cări. Corespondența“ am găsit într-un plic recipisa care făcea dovada faptului că Hotărârea 353/2006  fusese comunicată numitului Poenaru Gheorghe Petre Vlad, hotărâre prin care i se respingea contestația,      m-am speriat și întrucât primarul nu era în unitate, am întârziat cu transmiterea răs­pun­sului așteptând să discut cu Băcneanu Gheorghe. Am prezentat această situație și juristului Filip Daniel căruia  i-am și arătat recipisa identificată. Nu am reușit să luăm o hotărâre împreună și întrucât am fost sunată de mai multe ori de Ionescu Luminița pentru a transmite de urgență răspunsul în sensul solicitat, iar primarul nu se întorsese în unitate am redactat adresa nr. 227/19.01.2011 pe care am semnat-o la rubrica „primar”, iar la rubrica „secretar“a fost semnată de Puiu Eleonora, angajată în cadrul Compartimentului Asistență Socială. Aceasta din urmă nu cunoștea situația reală. Am transmis adresa la Instituția Prefectului Buzău la sfârșitul programului, după ce anterior rupsesem recipisa care face obiectul prezentei ca­uze. Nu i-am povestit niciodată primarului  Băcneanu Gheor­ghe despre această situație”.

   Totodată, Liliana Panaete a rupt filele cuprinzând înre­gistrările din perioada 31.08.2006-31.12.2006 din „REGISTRU EXPEDIERE CORESPONDENȚ~“al Primăriei comunei Gura Te­ghii, județul Buzău. Din rechi­zitoriu reiese de ce secretarul comunei Gura Teghii s-a conformat imediat dispozițiilor primite de la Prefectură. „Semnificativ în acest context, al distrugerii de către inculpata Panaete Liliana, la soli­citarea inculpatului Beganu Paul (adresată prin interme­diul altei persoane), a  dovezii comunicării către Poenaru Gheorghe, Petre Vlad, Poena­ru Delia Alexandra Ștefana și Marinescu Maria Voica Da­niela a modului de soluționare contestației formulată de a­ceștia și analizată în Hotărârea Comisiei Județene nr. 353/19.01.2006, este faptul că, potrivit aceleiași declarații a inculpatei Panaete Liliana din data de 06.11.2014, începând cu anul 2011 aceasta nu mai putea deține, în conformitate cu dispozițiile legale (art. V din legea nr. 251/2006), funcția de secretar al Primăriei com. Gura Teghii, întrucât deși absolvise Facultatea de Drept din cadrul Universității A.I. Cuza din Iași în anul 1997 nu promovase examenul de licență. Inculpata a relatat că în luna decembrie 2010 a mers la prefectul județului Buzău, inculpatul Beganu Paul, căruia i-a demonstrat că a absolvit o facultate de Drept și l-a rugat să o mențină în funcție până în vara anului 2011 când urma să susțină examenul de licență. Prefectul a fost de acord, suspecta continuându-și activitatea în calitate de secretar de primărie, iar în luna iulie 2011 a promovat și examenul de licență”, se precizează în  rechi­zi­toriul DNA.

   La discuția cu pricina din biroul lui Paul Beganu a asistat  primarul comunei Gura Teghii Gheorghe Băcneanu, potrivit declarației dată de acesta în fața procurorilor DNA, dar și șefa de la cel moment al Serviciului Legalitate din Prefectura Buzău, Maria Buleandră, numită prefect mai târziu și trimisă și ea în judecată în dosarul retrocedării de la Gura Teghii. În susținerea declarației sale, Gheorghe Băcneanu a depus la DNA, în copie, file dintr-o agendă personală, aferentă perioadei 07.11.2010 – 14.03.2011, „cu­prinzând însemnări cu privire la problematica menține­rii/ eliberării din funcția de se­cre­tar a inculpatei Panaete Li­li­ana, discuții pe care le-a purtat inclusiv cu inculpații Beganu Paul și Buleandră Maria”.

   Beganu a negat inițial faptul că ar fi purtat vreo discuție cu Liliana Panaete pe această temă, însă la audierea din 12 martie 2015 a recunoscut că „după ce am studiat actele din dosar că într-adevăr aceasta a venit în biroul meu, fiindu-mi prezentată  de  inculpata  Bu­leandră Maria. Îmi amintesc că era însoțită și de o altă persoană, probabil de către primarul com. Gura Teghii.  Am discutat despre menținerea acesteia în funcție, spunându-le că nu mă opun la această situație de menținere în funcție, în condițiile în care găsesc o soluție legală sub acest aspect”.