A fost duminica neagră pentru comercianţii din Talcioc. Poliţia Locală a descins în târg pentru depistarea celor care încalcă prevederile Legii 12/1990 R, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. În timpul verificărilor au fost depistate patru persoane, două fiind cetăţeni din Republica Bulgaria, care aveau la vânzare bunuri a căror provenienţă nu au putut-o dovedi.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate amenzi în valoare de 2.000 lei, iar bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea contravenţiilor au fost confiscate. Este vorba despre generatoare de curent electric, bormaşini, un aparat de sudură, un set cuţite, burghie, mandrine, un cablu sudură argon, prize electrice etc.)