Cum a reuşit Teodorovici să-şi înfurie colegii de la Bucureşti cerându-se candidat la Primăria Capitalei

   Partidul Social Democrat îşi va anunţa, săptămâna viitoare, toţi candidaţii pentru Bucureşti, atât pentru sectoare, cât şi pentru Primăria Generală, acolo unde fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici, senator de Buzău, şi-a anunţat public intenţia de a candida. ,,Am certitudinea că aş fi în stare să gestionez nu doar un sector, ci şase sectoare. Dar nu este vorba des­pre mine, ci este vorba despre ce este cel mai bine pentru partid, pentru bucureşteni”, a scris Teodorovici marţi pe Facebook.

   Surse din PSD citate de ,,Mediafax” susţin, însă, că Teodorovici a fost măsurat în sondaje şi are un scor foarte mic. ,,Nu poate candida Teodorovici. Eventual, o primărie de sector, dar la ­Ca­pitală nici nu se pune problema. Gabriela Firea stă mult mai bine. Este la peste 30 la sută în sondajele noastre”, au precizat surse din conducerea centrală a social-democraţilor.

   Aceleaşi surse susţin că la nivelul partidului este o supărare foarte mare din cauză că foştii miniştri Nicolae Bănicioiu, Rovana Plumb, Daniel Constantin şi Eugen Teodorovici nu doresc să candideze la sectoare. ,,Este foarte multă supărare în partid. Au fost prea sus şi acum, când partidul are nevoie de ei, nu intră în bătălie. E foarte multă supărare”, au relatat li­deri din conducerea formaţiunii.