Președintele interimar al Consiliului Județean, vicepreședintele social-democrat Petre Emanoil Neagu, se poate considera un om norocos. Cel puțin la capitoul mătuși care îi lasă moșteniri pe bandă rulantă. Astfel, conform declarațiilor sale de avere, Neagu a moștenit nu mai puțin de trei terenuri: unul în intravilanul muncipiului Buzău, în suprafață de 5.000 metri pătrați, căruia i s-au adăugat, prin cumpărare, încă 5.000 m.p., situați în imediata vecinătate a primului (valoarea de impozitare a întregii suprafețe fiind de 16.400 lei), un al doilea în intravilanul orașului Pătârlagele, în suprafață de 3 hectare, dar și o suprafață de 11 hectare pădure, la Cislău. Toate cele, declarate ca intrate în posesia sa în decursul anului 2007 (vezi pe www.nope.opiniabuzau.ro declarația de avere).
Mai departe, norocul este cum și-l face omul. Terenul de un hectar din intravilanul municipiului Buzău, moștenit, conform propriilor sale declarații, de la o mătușă, s-a brodit să fie situat chiar în zona vizată de samsarul imobiliar Adrian Mladin, fost primar al comunei Jilava, în prezent închis pentru diverse astfel de inginerii, și chiar în continuarea terenului pentru care acesta l-a mituit pe fostul ministru de Interne Cristian David cu 500.000 euro. Și pentru care fostul prefect Cristinel Bîgiu i-ar fi cerut un milion de euro pentru a „unge“ diverse persoane care să urgenteze punerea în posesie a „moștenitorului“ care urma să-i vândă lui Mladin. Se poate spune că Emanoil Neagu a făcut, atunci, o afacere bună, vânzându-i lui Adrian Mladin hectarul moștenit cu 2.805.000 lei, adică peste 630.000 euro, respectiv cu o sumă de 171 de ori mai mare decât valoarea de impozitare a acestuia, consemnată pe declarația de avere.
„Domnia-sa (Adrian Mladin, n.r.) m-a contactat. Ca să eliminăm perdeaua de fum, nu a fost nimic făcut pe sub masă, nu există niciun fel de problemă. Tranzacția a fost legală, a fost făcută prin bancă. Este un teren aflat în apropiere de hipermarketuri, care e moștenire, nu e al meu, este al unei mătuși“, a explicat, recent, tranzacția în cauză președintele interimar al Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.
Adrian Mladin, fost primar al comunei Jilava, a fost arestat în luna martie 2014, pentru luare de mită în valoare de milioane de euro pentru parcelarea unor terenuri. Din arest, acesta „i-a dat în primire“ atât pe ministrul de Interne din anul 2007, Cristian David, pe care l-ar fi mituit cu o jumătate de milion de euro pentru a-i „deschide ușile“ la Prefectura Buzău, pentru a aranja retrocedarea a 15 hectare de teren în zona hipermarketurilor, dar și pe prefectul de atunci, Cristinel Bîgiu, care i-ar fi cerut un milion de euro în același scop.