Astăzi se împlinesc 164 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, iar anul 2014 coincide cu trecerea a 125 de ani de la moartea poetului național. Publicăm cu acest prilej un articol semnat de Alex. Oproescu despre modul în care publicațiile buzoiene au redat în anul 1889 dispariția marelui poet.
Cu un veac în urmă, când în zorii zilei de 15/27 iunie 1889, în „casa
de sănătate” a doctorului Șuțu, firul vieții lui Eminescu s-a rupt, o întreagă lume românească, din Moldova de Sus până la Oradea și București, fu consternată de durere.
Știrea, de altfel contradictorie, înconjură repede țara îndoliind-o, dar ziarele o consemneză după posibilități: „Revisat nouă” (15 iunie), „Românul” (16 iunie), „Constituționalul” (17 iunie), „Familia” (25 iunie – 7 iulie), „Revista politică” de la Suceava (1 august) ș.a.m.d.
Interesante sunt reacțiile imediate ce sugerează, reținut sau mai avântat, valoarea postumă a autorului „Luceafărului”: „Poezia (…) a încercat una din perderile cele mai adânc simțite” – scria „Românul”, iar „Constituționalul”: „Razele gândirii lui (…) vor străbate și lumina încă multă vreme în poesia noastră”.
Mai puțin „plâns” decât Caragiale
I-a fost dat Buzăului – nu întâmplător, glasul său făcându-se simțit ori de câte ori marile evenimente ale vremii o impuneau – să se înscrie în „avangarda” de invidiat a acestor exclamații admirative și previziuni („luceafărul poesiei române” etc.), prin câteva note din publicațiile locale, la care ne vom referi în cele ce urmează. Facem mențiunea că, față de ralatările ample la moartea lui Caragiale, în 1912, în cazul lui Eminescu cuvintele, deși puține, au o mai mare putere putere de expresie.
Astfel, „Gazeta săteanului”, editată de activul râmnicean C. C. Datculescu, consemna în numărul 5, din iunie, sub semnătura „X” (rubrica „Din țară”), următoarele: „La 15 Iuniu 1889 s-a înmormântat (sic!) luceafărul poesiei române, d-l Mihai Eminescu, după o lungă suferință, în casa de săntate a Drului Șuțu din Bucureșci. E născut la 20 dec. 1849 în orașul Botoșani.Ceremonia funebră a fost grandioasă, tristăși modestă, în potrivire cu viața ilustrului poet. Înmormântarea celui sdrobit de amărăciuni, miserii și suferințe s-a făcut la cimitirul Bellu”.
„Nenorocitul poet”
Iar „Gazeta Buzeului” a lui Nicolae Ioanide, deși de orientare liberală, în opoziție deci cu cea junimist-conservatoare, părăsind o clipă patima răfuielilor politice, se grăbea să-și anunțe abonații, în numărul 389 din 18 iunie, la rubrica „Informațiuni”, că „Eri (sic!), la ora 4 dimineața, nenorocitul și marele poet Eminescu a încetat din viaă în casa de sănătate a d-lui dr. șuțu, după crude și lungi suferințe. Moartea sa a produs o impresiune din cele mai dureroase în toate cercurile. Înmormântarea mult regretatului poet se va face pe socoteala Statului”.
Însă cele mai înflăcărate cuvinte s-au înmănunchiat într-o notă din „ziarul hebdomadar” „Viitorul”, al cărui director era puțin cunoscutul D. I. Pleșoianu.
Au încurcat data decesului
Reproducem integral – ca și în cazul celorlalte texte – emoționantul necrolog, titrat „Știri și fapte din țară” (nr. 7 „duminică” 18 iun.), cu un amendament: Eminescu nu a încetat din viață „eri seară (17 iun.) la ceasurile 5”, iar înmormântarea nu „se va face astăzi” (18 iun.). Iată textul cu valoare de inedit, pe care-l transcriem în grafia vremii:
„O perdere ireparabilă isbește țara românească. Cel mai ilustru poet al nostru,
EMINESCU, a încetat din viață eri seară la ceasurile 5. El a sfârșit în miserie un trai atât de amărât și va fi plâns de întreaga generație care s-a adăpat de la puternicu-i talent. țara perde în Eminescu cea mai mare glorie a literaturii ei. Unindu-ne la doliul întregei șări, nu putem decât să plângem această perdere, care isbește cu cruzime în cel mai genial poet ce am avut vreodată. Înmormântarea poetului Eminescu se va face astăzi în Capitală cu o pompă deosebită”.
Cuvinte de prețuire întotdeauna actuale în întreg spațiul de spiritualitate românească, al cărui astru tutelar – Eminescu – va străluci peste veacuri.
Alex. OPROESCU