Cum a fentat USL criteriile de performanţă impuse de FMI şefilor Autorităţii de Supraveghere Financiară

Aceştia, printre care şi Daniel Tudor, soţul senatorului liberal de Buzău Doina Tudor, au fost votaţi marţi de Parlament

Parlamentul a aprobat, marţi, numirea celor 11 membri ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, în condiţiile în care aleşii Partidului Democrat Liberal  şi ai Partidului Poporului-Dan Diaconescu s-au retras din sală.

 

Astfel, Dan Radu Ruşanu, în calitate de preşedinte al Autorităţii, a primit 364 voturi „pentru” şi 6 „împotrivă”, Daniel Dăianu, ca prim-vicepreşedinte, a întrunit 365 voturi „pentru” şi 5 „împotrivă”, iar vicepreşedinţii Daniel George Tudor, Mircea Ursache şi Ion Giurescu au obţinut 354, 363, respectiv 365 voturi „pentru”, şi 16, 7, respectiv 5 „împotrivă”. Ca membri nee­xecutivi, au fost votaţi Marian Sârbu, Biro Albin, Marian Mârzac, Corneliu Moldo­veanu, Gheorghe Marcu şi Dorina Teodora Mihăilescu. Membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară sunt numiţi pentru un mandat de cinci ani.

 

Liderul senatorilor Partidului Democrat Liberal, Cristian Rădulescu, a anunţat anterior că PDL va sesiza Curtea Constituţională în legătură cu hotărârea Parlamentului privind noii membri ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară. „Ne-am retras de la acest vot şi vom ataca la Curtea Constituţională tot ce va ieşi pe această situaţie. Ceea ce s-a întâmplat la Autoritatea de Supraveghere Fiscală este exemplul tipic de folosire a legii pentru a impune o clientelă politică proprie”, a declarat Rădulescu. Reprezen­tanţii PDL sunt nemulţumiţi de faptul că, deşi ASF este subordonată Parlamentului, pentru conducerea acestei instituţii au fost propuse zece persoane de către Uniunea Social ­Li­berală şi una de către Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, în timp ce Partidul Democrat Liberal nu are niciun reprezentant.

 

 

Numiri contrare legii

 

 

Mai mult, parlamentarii Uniunii Social Liberal au fentat criteriile de performanţă cerute de Fondul Monetar Internaţional la numirea membrilor Consiliului de Admini­straţie al Autorităţii de Supraveghere Financiară. Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal au ocolit legea, numind în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară şi persoane care nu îndeplinesc cererile FMI. Acesta cere ca toţi cei 11 membri ai Consiliului de Administraţie al ASF să aibă minimum 10 ani de experienţă în domeniul financiar, al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare. Numai că din comisiile parlamentare care validează candidaturile celor propuşi de USL la conducerea Autorităţii fac parte politicieni cu interesele lor. De aceea, chiar şi cei care nu s-au calificat, potrivit legii, pentru a ocupa funcţii de conducere la ASF, au primit undă verde de la parlamentarii USL.

 

   Pentru a le deschide drumul „favoriţilor”, politicienii au decis ca şi perioadele în care unii candidaţi au fost membri în consiliile de administraţie ale unor instituţii de supraveghere sau ale unor societăţi private sau de stat să fie considerate experienţe în domeniul financiar-bancar. „În sensul strict al ordonanţei, supravegherea nu intră la experienţă. Practic, dacă nu ai avut funcţie de conducere într-o companie privată, nu te califici. Dar noi facem lingvistică, ei fac numiri”, au declarat, pentru „Evenimentul Zilei”, surse parlamentare din cadrul Uniunii Social ­Li­berale.