Cum a decurs relația cu buzoienii a președintelui Consiliului Județean: întâlniri, audiențe, chermeza de 1 Decembrie și tunelul cu beculețe

   Consilierii județeni vor avea ocazia, la ședința ordinară a deliberativului județului care va avea loc vineri dimineață, să ia cunoștință de Raportul de activitate pe anul trecut al președintelui instituției, pe care deținătorul acestei funcții, Petre Emanoil Neagu, l-a întocmit în conformitate cu prevederile legale. Raportul, care se întinde pe aproape 13 pagini, este structurat pe cinci capitole, dintre care cel mai interesant pare a fi ultimul, referitor la relația președintelui Consiliului Județean cu cetățenii județului.

   Astfel, aflăm că, în anul 2016, Petre Emanoil Neagu a „păstrat și dezvoltat relația directă cu cetățenii din județul Buzău făcând în acest sens numeroase deplasări în teritoriu și având discuții directe cu aceștia, dar și cu autoritățile publice locale”; mai ales în cele două campanii electorale din anul 2016, am adăuga noi. De asemenea, președintele Consiliului Județean a acordat cetățenilor județului Buzău un număr de 41 de audiențe – ceea ce înseamnă o medie de șapte timp de două luni -, principalele probleme ridicate vizând, în special, cereri de sprijin financiar, remedierea unor drumuri și poduri, cereri privind locuri de muncă, cereri privind modificarea curselor transport călători, precum și sesizări privind nerespectarea traseelor de transport călători. ,,În anul 2016 au fost emise 47 de dispoziții, care au avut ca obiect acordarea ajutoarelor de urgență. Majoritatea cererilor adresate Consiliului Județean Buzău au avut ca obiect acordarea ajutoarelor de urgență persoanelor care se aflau într-o situație financiară precară și care au probleme medicale deosebite”, arată Petre Emanoil Neagu în raportul său, în care se mai arată faptul că în conformitate cu prevederile legale, ,,atât Consiliul Județean Buzău, ca autoritate deliberativă, cât și Președintele, ca autoritate ­exe­cutivă, au obligația de a-și ­exe­rcita mandatul în condiții de transparență decizională și permanent conectați la comanda socială”.

Între ,,Frumoasa și Bestia“ și Moș Crăciun

   În mod surprinzător, la capitolul privind relația cu cetățenii județului, au fost trecute și manifestările pe care Consiliul Județean le-a organizat în luna decembrie 2016, manifestări care au debutat cu chermeza cu fasole și cârnați de 1 Decembrie și s-au încheiat în pragul Crăciunului, în buza tunelului cu beculețe montat pe aleea care leagă Bulevardul Nicolae Bălcescu de Muzeul Județean.

   Reproducem întocmai pasajul respectiv: ,,Cu ocazia Zilei Naționale a României, Consiliul Județean a organizat manifestări care să celebreze Ziua Națională. În cadrul ­ma­nifestărilor prilejuite de această sărbătoare națională, cetățenii buzoieni au beneficiat de o masă tradițională și de un spectacol susținut de artiștii Centrului Județean de Cultură și Artă Buzau. În luna decembrie 2016, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, au fost organizate o serie de acțiuni pentru copiii din municipiul și din județul Buzău. Pe data de 6 decembrie copiii au fost invitați la spectacolul «Frumoasa și Bestia>, unde au pri­mit cadouri. Tot în perioada sărbătorilor au fost organizate activități (ateliere de lucru destinate meșterilor populari și persoanelor cu dizabilități). Pentru prima dată a fost organizat un spectacol susținut de cei mai talentați actori buzoieni. Ne-am propus ca locația Muzeul Județean Buzău să devină un punct de atracție pentru buzoieni, de aceea pe 22 decembrie «Moș Crăciun a venit la Muzeul Județean>. Aproximativ 1.500 de copii au primit cadouri și au avut parte de multe surprize. Pe aleea către Muzeul Județean a fost montat un tunel de lumini pe o lungime de 35 de metri construit pe un schelet metalic, unde au fost montate 42.000 de beculețe. În perioada 09-22 decembrie, a fost organizat un «Târg cu Produse Tradiționale de Crăciun>”.