Primarul comunei Brăești, Adrian Perțea, a fost trimis, vineri, în judecată, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, în dosarul mafiei permiselor, împreună cu doi examinatori auto și cu un patron de școală de șoferi. Potrivit procurorilor, primarul din Brăești este acuzat de comiterea unor fapte de corupție, apreciate ca prezentând un grad ridicat de pericol social.
Astfel, au fost trimiși în judecată, sub control judiciar, patronul unei școli de șoferi, Gheorghe Brătilă, agenții de la „Permise auto“ Adrian Botezatu și Andrei-Costin Chitic, și, în stare de libertate, primarul Adrian Ion Perțea. Conform procurorilor, în perioada octombrie 2013–iunie 2015, respectiv iulie 2014–februarie 2015, Gheorghe Brătilă, la acel moment instructor auto la SC Brătilă SRL, a oferit în mai multe rânduri agenților examinatori Adrian Botezatu și Andrei Costin Chitic, din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Buzău, carburant în valoare totală de 3.588 lei, prin alimentarea autoturismelor utilizate de polițiști și achitarea combustibilului în legătură cu îndeplinirea activității de examinare a candidaților la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria profesioniști.
„Același Gheorghe Brătilă, la începutul lunii decembrie 2013, l-a determinat cu intenție pe unul din candidații la examenul de obținere a permisului de conducere să alimenteze cu combustibil în valoare de 206 lei autoturismul utilizat de agentul examinator Botezatu Adrian, fără ca elevul să cunoască această împrejurare. Tot în sarcina inculpatului Brătilă Gheorghe s-a reținut că, în calitate de instructor la S.C. Brătilă SRL Buzău, la începutul lunii februarie 2015, a solicitat unui număr de doi candidați să alimenteze cu combustibil în valoare de 300 lei autoturismul agentului examinator Chitic Andrei-Costin, permițându-le accesul la autovehicul, în scopul facilitării promovării probei practice susținută în data de 3 februarie 2015 cu polițistul menționat, iar la data de 15 iunie 2015 a pretins de la un candidat (investigator sub acoperire) suma de 250 euro, pretindere urmată de primirea sumei de 1.200 lei, lăsând să se înțeleagă că poate interveni la agentul examinator Chitic Andrei-Costin pentru a-i facilita promovarea probei practice de obținere a permisului de conducere categoria profesioniști“, spun procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
De asemenea, mai spun anchetatorii, agenții Adrian Botezatu și Andrei-Costin Chitic au primit, în mod repetat, în perioada octombrie 2013–iunie 2015, pentru mașinile personale, combustibil în valoare de 3.588 lei prin alimentări efectuate și achitate de instructorul auto Gheorghe Brătilă și de către alți trei candidați la examenul pentru obținerea permisului de conducere.
Motorină de la primar pentru un examen auto și o înmatriculare
„Tot în sarcina inculpatului Botezatu Adrian s-a reținut că, în luna ianuarie 2014, în calitatea pe care o avea, de agent de poliție examinator în cadrul SPCRPCIV Buzău, a pretins și primit de la Perțea Adrian Ion, combustibil în valoare de 470 lei, în scopul de a o promova, la proba practic de obținere a permisului de conducere, o candidată, iar în luna martie 2014 a intervenit pe lângă funcționari de la compartimentul înmatriculări auto pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de transcriere a dreptului de proprietate a unui autoturism (…) În ceea ce-l privește pe inculpatul Perțea Adrian-Ion, primar al comunei Brăești, județul Buzău, s-a reținut că, în luna ianuarie 2014, a oferit o cantitate de motorină agentului examinator Botezatu Sorin, în scopul de a promova o angajată de la Primăria Brăești la proba practică de obținere a permisului de conducere, iar în luna martie 2014 a oferit o altă cantitate de motorină aceluiași agent examinator, în scopul de a interveni pe lângă funcționari de la compartimentul înmatriculări pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de transcriere a dreptului de proprietate a unui autoturism“, mai afirmă procurorii.
Agentul Chitic, incompatibil
Mai mult, au descoperit anchetatorii, în perioada octombrie 2013–iunie 2015, agentul Andrei-Costin Chitic, a încălcat prevederile legale privitoare la incompatibilitate, participând direct la administrarea unei firme ce are ca obiect de activitate transport de mărfuri interne, efectuând operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția.
Reamintim că, în dimineața zilei de 7 iulie, ofițerii din cadrul Direcției Generale Anticorupție, însoțiți de jandarmi, au descins la Biroul Serviciului Înmatriculări Auto de pe strada Chiristigii. Aceștia au ridicat mai multe documente și au dus la audieri doi angajați ai serviciului înmatriculări, un instructor auto și mai mulți cursanți. În total, nouă persoane au fost duse atunci pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.