Fostul secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale din Guvernul Cioloș, Horațiu Anghelescu, președinte al Asociației „Pro Democrația“ Buzău, este cercetat, împreună cu mai mulți apropiați, într-un dosar de evaziune fiscală, fiind bănuiți cu toții de efectuarea unor operațiuni fictive cu materiale de construcții, achiziții și prestări de servicii, de pe urma cărora fiind dedus ilegal T.V.A., diminuându-se artificial impozitul pe profit. În acest fel, ar fi fost prejudiciat bugetul statului cu peste 3 miliarde lei vechi.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2012–2014, patru persoane, având calitatea de administratori ai unor societăți comerciale, ar fi constituit un circuit infracțional în vederea eludării obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat. Circuitul ar fi avut la bază un sistem financiar-bancar fraudulos, în care ar fi fost angrenate societăți comerciale controlate de către persoanele bănuite. Cei în cauză, prin acțiuni circumscrise evaziunii fiscale, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societăților implicate în circuitul infracțional a mai multor achiziții și livrări de bunuri și servicii, deducând ilegal T.V.A și diminuând artificial impozitul pe profit. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 360.000 de lei“, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.
În această cauză, joi dimineață, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, polițiștii din Buzău au efectuat 27 de percheziții la locuințele mai multor persoane și la sediile unor firme din județele Buzău, Vrancea, Suceava și din municipiul București.
În județul Buzău, oamenii legii au descins în 19 locații, 12 fiind în municipiul reședință de județ, iar șapte în Berca, Cilibia, Măgura, Pîrscov, Colți și Mlăjet (Nehoiu).
De asemenea, anchetatorii au căutat dovezi, care să probeze activitatea infracțională, și în Vrancea și Suceava, în câte două locații, dar și la patru adrese din București.
După mai bine de trei ore de verificări, dintr-un imobil din municipiul Buzău, în care locuiește Horațiu Anghelescu, au fost scoși mai mulți saci plini cu documente.
La ieșire, Anghelescu a declarat reprezentanților mass-media că este vorba despre un dosar de evaziune fiscală, din 2015, că anchetatorii i-au comunicat că este suspect, dar nu știe dacă pentru evaziune fiscală. El a confirmat că are legătură cu o firmă de construcții pe care o deține, dar că nu cunoaște amănunte.
„Am făcut recuperare de TVA, dar nu ilegală“, a precizat Anghelescu.
Horațiu Anghelescu a plecat cu o mașină personală la sediul IPJ, fiind condus pentru audieri la sediul IPJ Buzău de doi polițiști, în baza unui mandat de aducere.
Polițiștii au avut de pus în aplicare, în total, 15 mandate de aducere. În urma perchezițiilor, nouă persoane au fost aduse la sediul IPJ Buzău pentru audieri, opt fiind din Buzău și una din București.
Episod tragicomic la percheziții
În imobilul unde s-au efectuat perchezițiile funcționează și Asociația ProDemocrația, dar își are sediul și firma vizată de cercetări.
În cursul dimineții, însă, polițiștii au bătut mai întâi la poarta unei femei de 67 de ani, care locuiește pe strada Alexandru Sahia, la numărul 10.
S-a speculat că anchetatorii au greșit imobilul unde aveau de efectuat percheziții, însă povestea era cu totul alta. La ora 6,45, femeia s-a trezit la poartă cu oamenii legii și a fost anunțată că locuința trebuie să fie percheziționată. Bătrâna a încercat inutil să afle ce se întâmplă și să explice că nu are vreo legătură cu Horațiu Anghelescu pe care îl căutau polițiștii și că acesta locuiește într-un alt imobil. Femeia spune că i-au căutat până și în frigider.
„Ne-am trezit cu poliția la poartă, azi-dimineață, să îmi facă percheziții. Zic, de ce? Avem mandate, răspunde unul dintre ei. Pe ce nume? Nu știu, avem adresa pe numele Anghelescu Horațiu. Le-am zis că nu le dau drumul la poartă apoi mi-a zis că aduc mascații și îmi pun cătușele. Eu trebuia să plec la muncă, pentru că am un bătrân în grijă. Doi polițiști au fost. Au încurcat adresele dar le-am explicat destul de clar“, spune victima încurcăturii.
Abia după o oră polițiștii și-au dat seama despre ce este vorba.
Horațiu Anghelescu care locuiește pe aceeași stradă, la nr. 10 A, a cumpărat terenul pe care și-a construit imobilul chiar de la familia femeii în cauză. În documente, însă, nu s-au operat toate modificările locative, astfel că o parte din corespondența lui Anghelescu a continuat să ajungă și la nr. 10, unde locuiește bătrâna și de aceea s-a intervenit la ambele adrese.
„Referitor la mandatele de percheziție puse în aplicare de polițiștii buzoieni în această dimineață la persoanele bănuite de evaziune fiscală și informațiile apărute în spațiul public cu privire la greșirea unei adrese, precizăm că pentru fiecare locație în parte există mandate de percheziție, adresele respective nefiind individualizate din punct de vedere cadastral“, a precizat ulterior purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisar Doinița Mihalache.
La perchezițiile efectuate joi dimineață au participat polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Buzău, Vrancea, Suceava, precum și ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Cercetările sunt continuate în cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Joi seară, după audieri, s-a decis că toate persoanele aduse la Poliție vor fi cercetate în stare de libertate.
Cine este Horațiu Anghelescu
Horațiu Anghelescu, de profesie inginer, a devenit la finele lui 2015, șef de cabinet al fostului ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională Marius Bostan. Ulterior, Anghelescu a devenit secretar de stat în același minister, fiind păstrat în funcție și după remanierea lui Bostan de către premierul Dacian Cioloș.
Horațiu Anghelescu s-a aflat în structurile de conducere ale organizațiilor de tineret și de seniori ale PNȚCD Buzău în anii de glorie ai acestei formațiuni politice. El a condus, începând cu anul 1997, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, fiind, la acea oră, cel mai tânăr șef de serviciu deconcentrat din țară. Anghelescu a fost păstrat în funcție și sub regimul PSD al lui Adrian Năstase, în perioada 2000-2004. Ulterior, el a părăsit viața politică, retrăgându-se în afaceri și în societatea civilă, înființând și conducând la Buzău filiala Asociației Pro Democrația.