Am avut o producție de excepție,” susține Florin Leaua, reprezentantul societății agricole MIRACOL din Puiești
O cultură foarte pretențioasă, dar câștigătoare pentru agricultorii din județ care au avut curajul să parieze pe înființarea ei anul trecut.
Pentru cei avizați în domeniul agricol nu este greu de ghicit despre ce cultură este vorba, rapița numărându-se de câțiva ani printre opțiunile agricultorilor din punct de vedere al rentabilității, mai ales având în vedere că în acest an prețurile aproape s-au dublat față de anul trecut, pe fondul cererii externe de materie primă pentru industria farmaceutică și a producției de biodiesel și uleiuri .
Din păcate, numărul agricultorilor buzoieni care au reușit în toamna anului trecut să pregătească la timp terenul înființarea culturii de rapiță a fost destul de redus. Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Direcției Agricole Buzău, lista cultivatorilor de rapiță cuprinde 37 de societăți agricole și persoane fizice autorizate din județ care totalizează o suprafață de 5.803 ha. Potrivit datelor statistice furnizate de specialiștii instituției, primii14 dintre marii agricultori din județ au cultivat cu rapiță suprafețe cuprinse între 200 ha și 419 ha, în timp ce ultimii zece cultivatori din clasament au fost societăți comerciale și persoane fizice care au avut cultivate de la 14 ha, până la 70 ha.
Clasamentul primilor cultivatori de rapiță din județ
Societate agricola Localitate Reprezentant Suprafata(ha)
S.A. CERES Padina Burnel Fratila 419
SC ROAGROITAL Buzau Circu Gheorghe 400
SC AGRORAL SRL Dascalesti Ralea Nicusor 340
SC VLAD AE SRL Scutelnici Vlad Aurel 333
SC AGROGLOBAL SA Merei-Ziduri Tuzu Gheorghe 300
SC INFOCONSULT SRL Scutelnici Ivan Gheorghe 300
SC ILIAGRO 94 SRL Nicolesti Tanase Iulian 260
S.A. MIRACOL Puiesti Leaua Florin Iulian 252
SC AFILIU TRANS SRL Amaru Afiliu Mihai 238
SC VIO Padina Burnel Fratila 229
SC AGROMEC Bradeanu Enache Ion 220
SC AGROBOR STAR Focsani Gelu Preda 215
SC CRISAGRA SRL Ziduri Cristea Constantin 200
S.A. VOINTA Rm. Sarat Irinoiu Florin 200
( Sursa: Direcția Agricolă Buzău)
An agricol deosebit din punct de vedere meteorologic
Printre câștigătorii anului agricol 2010-2011 la rapiță se numără și cei 543 de membri asociați ai Societății Agricole (S.A.) MIRACOL din Puiești, care au avut în cultură 252 ha.
Potrivit datelor furnizate de reprezentantul societății, Florin Leaua, chiar dacă rapița este o cultură foarte pretențioasă, anul acesta s-a dovedit că este pe deplin rentabilă, în ciuda cheltuielilor foarte mari necesare pentru aplicarea unei tehnologii performante. “Am avut o producție de excepție, o medie de 4.000 kg/ha. A fost un an agricol deosebit din punct de vedere al condițiilor meteorologice, ceea ce ne-a ajutat mult. S-a dovedit însă că rapița este o cultură foarte pretențioasă, dar și foarte rentabilă dacă o duci până la capăt, la recoltat și la magazie. Au fost nu mai puțin de șapte tratamente în vegetație, plus cca. 450 kg de îngrășăminte chimice pe hectar, ceea ce ne-a dus la o valoare totală a cheltuielilor de 22 milioane de lei vechi/ha. La valorificare au fost însă prețuri bune, de 1,8 lei/ha, și am reușit să o valorificăm către diverși agenți economici“, ne-a declarat reprezentantul S.A. MIRACOL din Puiești, Florin Leaua, precizând că din vânzările făcute, asociații societății agricole au bifat încasări de 18 miliarde lei vechi pentru rapiță cultivată în acest an agricol.
De asemenea, la grâu, pe cele 590 ha cultivate, reprezentantul societății din Puiești susține că producția s-a cifrat la 5.700 kg/ha, Florin Leaua așteptându-se la rezultate bune și pentru celelalte culturi ( 400 ha de porumb, 320 ha de floarea-soarelui, etc.). În ceea ce privește cultura de rapiță, pentru anul agricol următor intenționează mărirea suprafeței cultivate la 280 ha. “Societatea agricolă a fost înființată în 1992, dar rapiță am început să cultivăm în ultimii patru ani. Am avut și ani în care am pierdut din cauza grindinei, dar eu cred că merită să mizăm și pe această cultură“, a concluzionat Florin Leaua.
Un alt susținător al eficienței culturii de rapiță este și ing. Gheorghe Tuzu, reprezentantul Agroglobal SA Buzău, unul dintre cei mai mari producători de rapiță din județ din ultima perioadă. La rândul său, inginerul buzoian ne-a explicat că această cultură este destul de pretențioasă, dar, având în vedere evoluția prețurilor, eforturile făcute pentru înființarea sa sunt răsplătite din plin, singurul său regret fiind faptul că s-a redus suprafața cultivată cu rapiță în acest an agricol. “Dacă pentru recolta de anul trecut prețurile au oscilat între 260-265 euro/tonă, acum prețul s-a situat undeva la 440 euro/tonă, pentru o producție la STAS de 9 la sută umiditate și 2 la sută corpuri străine, sub acest STAS fiind aplicate penalități. La fel ca și în 2010, noi am reușit să ne menținem la un nivel ridicat, dar, din păcate, în județ a scăzut suprafața cultivată cu rapiță la mai puțin de jumătate“, ne-a explicat reprezentantul unuia dintre cei mai mari producători de rapiță din județ.