Cu sprijinul a peste o sută de oameni de afaceri / Cătălin Predoiu a strâns semnăturile pentru prezidențiale

Prezidențiabilul Partidului Democrat Liberal, Cătălin Pre­doiu, prim-vicepreședinte al PDL, susține că a strâns încă din luna februarie sem­năturile pentru candidatura sa la cea mai înaltă funcție în stat. El a
 declarat, la postul B1 TV, că peste o sută de oameni de afaceri l-au ajutat să strângă semnăturile pentru cursa prezidențială. 
„Am deja semnăturile pentru candidatură și sunt mai mul­te de 200.000. Nu le-a adu­nat Partidul Democrat Li­be­ral, nici eu nu le-am cerut. Am un grup de suporteri care le-a strâns încă din luna februarie. Mi-au făcut o surpriză. Ei sunt, de fapt, peste o sută de oa­meni de afaceri mici și mij­locii, care s-au uitat la discursul meu și au văzut în el soluții pentru ei, și, astfel, s-au pus în mișcare”, a declarat Predoiu. 
În ceea ce privește anunțul colegei sale de partid, Monica Macovei, care a precizat că dorește să fie inclusă în sondajul intern pentru desemnarea prezidențiabilului, Predoiu a subliniat că jocurile sunt deja făcute. „Procesul de selecție a candidatului partidului pentru alegerile prezidențiale este încheiat, Monica Macovei nu mai poate face nimic pentru a fi inclusă”, a răspuns Cătălin Predoiu. 
Și șeful său pe linie de partid, Vasile Blaga, a întărit ideea că Mo­nica Macovei nu mai poate fi inclusă în cursa internă pentru desemnarea prezidențiabilului: „Noi am discutat și am spus: noi venim cu un candidat și acela este Cătălin Predoiu. Dar am vorbit și înțelegerea a fost: și voi veniți (Partidul Na­țio­nal Liberal, n.r.) tot cu un singur candidat”, a explicat Blaga. 
Liderii Partidului Demo­crat Liberal se reunesc sâm­bătă în trei Convenții ex­tra­ordinare succesive, în care vor vota fuziunea cu Forța Civică, modificările la statut și toate celelalte documente pentru fuziunea cu Partidul Național Liberal, precum și fuziunea în sine.