*Gloria Buzău are şanse reale de a participa în al doilea eşalon
Gloria Buzău ar putea reveni în liga secundă mai curând decât se aştepta. Problemele financiare foarte mari ale fostelor adversare din al doilea eşalon al fotbalului românesc, au făcut ca aceste echipe să nu îşi mai permită înscrierea în noul sezon al diviziei secunde de fotbal din România.
*Gloria Buzău are şanse reale de a participa în al doilea eşalon
Gloria Buzău ar putea reveni în liga secundă mai curând decât se aştepta. Problemele financiare foarte mari ale fostelor adversare din al doilea eşalon al fotbalului românesc, au făcut ca aceste echipe să nu îşi mai permită înscrierea în noul sezon al diviziei secunde de fotbal din România.Numărul redus de echipe care şi-a anunţat prezenţa în cadrul ligiilor a II – a şi a III – a făcut ca oficialii de la Bucureşti să dea ca ultima dată pentru înscrieri 30 iulie, însă nu foarte multe formaţii şi-au manifestat interesul pentru noua ediţie a diviziei „B”. Auraş Braşoveanu, preşedintele formaţiei Dunărea Galaţi şi totodată vice-preşedintele proiectului LPF 2, spune că sezonul viitor, divizia secundă va fi alcătuită din 12 – 14 echipe şi că în niciun caz nu vor fi reprimite grupăriile retrogradate matematic: „Avem şanse mari de a înfiinţa două serii de câte 12 sau 14 echipe, însă înainte de toate trebuie să ne edificăm asupra potenţialilor clienţi şi a nevoilor acestora. Sunt aproape sigur că FRF nu va primi înapoi în Liga a II-a echipele retrogradate matematic. Ar realiza o foarte mare nedreptate”. La sfârşitul lunii va avea loc un Comitet de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal în care se va stabili condiţia social-economică a participantelor din Liga a II-a şi a III-a. Oficialii grupării din Crâng au făcut deja toate demersurile posibile pe lângă conducătorii FRF pentru a o reprimi pe Gloria în liga secundă.