*Astăzi, de la ora 14.00, ABC Stoicescu – POLITEHNICA Galaţi
*Astăzi, de la ora 14.00, ABC Stoicescu – POLITEHNICA Galaţi
ABC Stoicescu joacă astăzi, de la ora 14.00, ultimul meci din turul primei serii din Liga a III-a. Adversara fotbaliştilor buzoieni va fi “lanterna roşie”, POLITEHNICA Galaţi. Echipa buzoiană preluată de antrenorul Nicolae Anton în urmă cu două săptămâni speră să îşi adjudece cele trei puncte puse în joc, mai ales că etapa trecută “stoiceştii” au pierdut la limită, scor 1 la 0, cu CETATEA Târgu Neamţ. “Îmi doresc foarte mult să câştigăm această partidă, pentru că avem nevoie de puncte ca să iernăm liniştiţi. Mă aştept la mai mult de la fotbaliştii mei. Sunt conştient că putem să luăm cele trei puncte puse în joc”, a precizat Anton privitor la partida cu POLITEHNICA Galaţi. Duelul dintre cele două echipe va fi arbitrat la centru de Mladinovici Gabriel, care va fi ajutat la cele două tuşe de Adrian Marinescu şi Ioan Rareş, toţi trei din Bucureşti. Observatorii partidei sunt bucureşteanul Nuţu Petre şi Ion Coman din Tâgovişte.
LIGA A II-A, SERIA I, ETAPA A XV-A
Sâmbătă, ora 11.00:
· DELTA Tulcea – FC Snagov
· FARUL Constanţa – CSMS Iaşi
· SĂGEATA Năvodari – VIITORUL Constanţa
· VICTORIA Brăneşti – CS Otopeni
· FC Botoşani – ASTRA II Giurgiu
Sâmbătă, ora 13.00:
· DINAMO II Bucureşti – CALLATIS Mangalia
· DUNĂREA Galaţi – FCM Bacău
Duminică, ora 11.00:
· FC Brăila – DUNĂREA Galaţi:
LIGA A III-A, SERIA I, ETAPA A XV-A
· RAPID Suceava – CSM Paşcani
· OŢELUL 2 Galaţi – FCM Dorohoi
· PETROTUB Roman – SC Bacău
· CEAHLĂUL 2 – CSM Râmnicu Sărat
· ABC Stoicescu – POLITEHNICA Galaţi
· AEROSTAR Bacău – CS Panciu
· CSM Focşani – CETATEA Târgu Neamţ