CSM Râmnicu Sărat s-a impus în derby-ul buzoian!

*ABC Stoicescu – CSM Râmnicu Sărat: 1-3 (0-0)

 *A treia victorie consecutivă cu Roşu pe bancă

*ABC Stoicescu – CSM Râmnicu Sărat: 1-3 (0-0)

 *A treia victorie consecutivă cu Roşu pe bancă

Vineri, ABC Stoicescu şi CSM Râmnicu Sărat, cele două reprezentante ale judeţului Buzău în Liga a III-a la fotbal, s-au întâlnit pe stadionul “Cornel Negoescu” în primul derby buzoian din actuala stagiune a eşalonului terţ. Partida care a avut loc în cadrul rundei a XI-a, a primei serii din eşalonul terţ a consemnat a treia victorie a oaspeţilor cu Marian Roşu în postura de antrenor principal. Râmnicenii, cu un suflu nou pe bancă, veneau cu moralul ridicat după două victorii consecutive, iar “stoiceştii” nu le-au făcut deloc viaţa grea. În prima repriză, balanţa s-a înclinat puţin în partea oaspeţilor, care nu au reuşit însă să fructifice ocaziile avute. În partea a doua a jocului, râmnicenii s-au impus la “cârma” partidei şi, la doar trei minute de la reluare, Renţea a marcat pentru 0 la 1. În minutul 70, Alin Nica a dublat avantajul formaţiei sale. Chirocău a redus din diferenţă în minutul 75 din penalty, însă Nică a realizat “doppietta” cu doar şapte minute înainte de finalul partidei. Marian Roşu, tehnicianul râmnicean, s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei sale: “Un joc pe care l-am controlat de la un capăt la altul. Nu am avut emoţii, asta în urma manierei în care au decurs lucrurile. Am ratat mult, este adevărat. După părerea mea, este important faptul că ajungem în faţa porţii. Deocamdată, sunt foarte mulţumit de evoluţia băieţilor mei. Toţi au respectat sarcinile de joc”. Roşu a precizat că pentru el partida disputată la Buzău nu a fost un derby: “Practic, nu există niciun orgoliu. Sunt doar ambiţii pe plan local, unde toţi vrem să câştigăm. Din fericire, astăzi (n.r. vineri) noi am reuşit să ne impunem”. Preşedintele formaţiei CSM, Valeriu Sfinteş, a fost încântat de succesul râmnicenilor, mai ales că victoria de la Buzău este a treia consecutivă de la instalarea pe banca tehnică a lui Marian Roşu: “Am avut un joc foarte bun, şi pe acestă cale ţin să le mulţumesc băieţilor, care ne-au demonstrat încă o dată că reprezintă un grup unit şi puternic. Le mulţumesc şi suporterilor care au făcut deplasarea alături de noi, drept dovadă că nu suntem singuri, indiferent unde jucăm”. După disputarea etapei a XI-a, CSM Râmnicu Sărat se menţine pe locul patru, cu 19 puncte, în timp ce ABC Stoicescu, coboară pe locul 12, retrogradabil, cu tot atâtea puncte.