Crotaliile, mai scumpe la bovine

*Medicii veterinari apreciază că acestea sunt mai rezistente

 *Medicii veterinari apreciază că acestea sunt mai rezistente

            Sunt prea sărac pentru a cumpăra lucruri ieftine, este o cugetare perfect valabilă şi pentru crescătorii de animale. Medicii veterinari le recomandă fermierilor să aleagă pentru bovine crotaliile cu câţiva lei în plus, dar mai bune calitativ faţă de cele ieftine.

         Potrivit datelor furnizate de preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari – Filiala Buzău, Dănuţ Păle, medicii celor 81 de Circumscripţii Sanitar-Veterinare  de Asistenţă  (CSVA) din judeţ au posibilitatea de a crotalia bovinele cu două tipuri de crotalii, la preţuri de 6 lei/bucată sau de 10 lei/bucată, în opinia sa fiind de preferat ultimele menţionate, modelul recomandat dovedindu-se mai rezistent în timp decât modelul mai ieftin.

         “Pentru manopera la crotaliere, medicii veterinari primesc de la stat 16 RON, prin documentaţiile trimise către DSVSA, iar proprietarul de animal suportă contravaloarea mărcii auriculare, care poate fi de la 6 RON la 10 RON. Din experienţa de până acum, pentru crescători ar fi de preferat să folosească crotalii un pic mai scumpe, pentru că acestea sunt şi mai rezistente în timp. În schimb, cei care optează pentru modelul mai ieftin, este posibil să constate că trebuie să repete crotalierea, ajungând să dea chiar mai mult decât ar fi plătit iniţial”, ne-a declarat  preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari – Filiala Buzău, Dănuţ Păle.

         Pentru crotalierea ovinelor, liderul Colegiului Medicilor Veterinari a precizat că este obligatorie identificarea cu crotalie dublă, din care una este electronică, în valoare de 6-7 RON/animal, iar pentru manopera în gospodăria populaţiei medicul primeşte 3,5 RON de la stat, în timp ce la porcine se procedează la crotalierea simplă, cu 0,5-1 RON marca auriculară şi 3,5 RON manopera.