Drăgaica a continuat în ritmul ei obișnuit pentru o zi lucrătoare. Apar în Drăgaică tot mai multe chipuri noi, de oameni care nu mai călcaseră prin târg de ani buni, unii chiar de un deceniu. Se vede cu ochiul liber că degradarea Drăgăicii a fost stopată și că Primăria încearcă, cu succes, să îi croiască un alt viitor.
După DJ Florin Manea, concursurile cu premii ale Voluntarilor și poezia-invitație plină de umor a prezentatorului Drăgaica IarmaFest, Paul Oprea, pe la opt, opt și ceva, au intrat pe scenă vedetele serii, membrii formației Nightlosers, veniți din inima Transilvaniei.
Nightlosers este exemplul perfect de trupă care Drăgăicii i se potrivește ca o mănușă! Prelucrează folclorul popular ca nimeni altcineva și îl adaptează la un sound cosmopolit, cu inflexiuni năucitoare de blues: când autohtone, când texane, când orientale, când de influență maghiară, germană sau gipsy. Clujenii s-au dovedit a fi instrumentiști extraordinari, cu o putere de improvizație ieșită din comun, dar și cu o rigoare caracteristică doar marilor artiști. Degajați, prietenoși cu un public surprins de valoarea și polivalența lor, Nightlosers au demonstrat diferența imensă între actul artistic live și cel cântat cu negative sau, mai rău, cel bazat pe playback!
Ce instrumentiști, Dumnezeule! Ce sunet impecabil! Și ce show de bun gust au știut să facă! Hanno Höefer (voce, chitară, washboard) și partenerii lui de scenă au coborât printre spectatori, s-au deghizat, au cântat cu instrumentele la spate, au ironizat cu finețe impostura muzicală, au fost normali, modești, populari, dar inteligenți și rafinați în același timp! Ei au demonstrat în seara de marți, la Drăgaica din Buzău, că sunt artiști profund originali, irepetabili, că sunt unici! Și că orice public poate fi educat prin muzică de bună calitate!
O mențiune specială pentru spiridușul trupei, Jimi El Laco (vioară, chitară, buzuki), unul dintre cei mai mari violoniști din România, adoptat cu mare dragoste de buzoieni!
Cronica Drăgăicii nu ar fi completă dacă nu aș relata și despre o întâmplare din culise. La finalul concertului lor magistral, ca să petreacă un moment de relaxare, la o bere, membrii trupei Nightlosers au invitat în spatele scenei un acordeonist local rrom, să le cânte! L-au omenit, și au făcut… schimb de experiență! 90 de minute de muzică nu fuseseră de ajuns. De fapt, muzica nu se termină niciodată!