Cristinel Bîgiu: ,,Redeschiderea spitalului de la Pârscov necesită investiții de 4,5 miliarde lei vechi“ (FOTO)

Fostul spital din Pârscov, închis în timpul guvernării lui Emil Boc, și care urmează a fi redat circuitului sanitar buzoian, în luna mai, sub forma unui centru multifuncțional, a fost inspectat vineri de președintele Consiliului Județean, Cristinel Bîgiu, care a evaluat atât starea clădirii care va găzdui, nu peste mult timp, centrul de zi, cât și necesarul de lucrări în vederea repunerii sale șn funcțiune.

Bîgiu a precizat că deteriorarea instalațiilor sanitare și a acoperișului clădirii în cei trei ani de nefuncționare va necesita investiții de peste 400.000 lei, dar care vor fi finalizate până la data când a fost anunțată redeschiderea spitalului.

,,Nu este chiar o redeschidere a spitalului, pentru că spitalul a șnsemnat mult mai mult în trecut. Să nu uităm că, în urmă cu trei ani, a fost închis de Guverul Boc, iar cei peste 22.000 de locuitori din comunele arondate trebuiau să meargă până la Buzău, fie pentru a-și face analize sau să-și ia o tensiune. Este o zonă îmbătrânită și mi se pare prea mult să mergi 40 de kilometri pentru acest lucru, drept pentru care am hotărât să șl redeschidem ca centru de zi, o secție exterioară a Spitalului Județean, care va avea 20 de paturi, dintre care patru pentru copii. Situațiile mai complicate vor fi preluate de Ambulanță și dus la spital. Este nevoie de o serie de lucrări, pentru că instalația de încălzire este spartă, acoperișul trebuie reparat, trebuie umblat la geamuri, trebuie igienizat, și doar pentru aceste lucruri, după o estimare făcută de noi, ar fi vorba de 4,5 miliarde lei vechi. Sigur că aș fi preferat ca spitalul să nu fi fost închis și să nu se deterioreze, și cu banii aceștia am fi cumpărat aparatură. Vom vedea ce vom putea aduce din Spitalul Județean și cred că centrul va funcționa, probabil, într-o lună și jumătate”, a precizat președintele Consiliului Jude­țean, Cristinel Bîgiu.

Prezent la fața locului, primarul comunei Pârscov, ­Gh­eorghe Sturzu, a promis că, șn măsura posibilităților, autoritatea locală și va aduce contribuția la lucările de reabilitare a clădirii fostului spital, fie chiar și prin forță de muncă.

Spitalul din Pârscov, care va fi redeschis în primăvara acestui an, va avea cabinete din specialitățile medicină internă, chirurgie generală, obstretică-ginecologie, pedia­trie și ORL, precum și o sală de tratamente cu punct de recoltare probe biologice. Spitalul va funcționa sub forma unui centru de zi, cu 20 de paturi pentru adulți și pentru copii. Spitalul din Pârscov avea arondate 10 localități – Pârscov, Măgura, Unguriu, Scorțoasa, Chilii, Cănești, Cozieni, Odăile, Bozioru, Brăești -, cu o ­po­pulație de aproximativ 22.000 de locuitori.  

 

{vsig}articole/2014/03/30/spitalparscov{/vsig}