*Începând din 2012, noile punctaje vor fi aplicate şi fermelor de semi-subzistenţă şi proiectelor de modernizare a exploataţiilor
*Începând din 2012, noile punctaje vor fi aplicate şi fermelor de semi-subzistenţă şi proiectelor de modernizare a exploataţiilor
Crescătorii de oi şi capre care vor să aplice pentru accesarea de fonduri europene destinate sprijinirii fermelor de semi-subzistenţă, instalarea tinerilor fermieri sau pentru modernizarea exploataţiilor vor avea şanse mai mari de a obţine finanţare prin modificarea unor coeficienţi de calcul folosiţi în documentaţiile de solicitare.
Astfel, reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) au transmis Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) noii coeficienţi de calcul al unităţii de dimensiune economică. Aceştia se vor aplica începând cu sesiunea din noiembrie 2011, pentru Măsura 112-„Instalarea tinerilor fermieri”, iar în cazul Măsurii 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole” şi al Măsurii 141 – „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” noii coeficienţi se vor aplica începând cu prima sesiune din anul 2012. Motivaţia acestor modificări o constituie faptul că în urma unor analize desfăşurate la nivelul direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-au actualizat marjele brute standard pentru producţia vegetală şi animală. Din aceste marje rezultă coeficienţii de calcul pentru fiecare tip de cultură sau de animale şi reprezintă, în fapt, valoarea economică de piaţă în urma valorificării.
Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), o principală modificare adusă de noii coeficienţi de calcul se reflectă în creşterea dimensiunii economice atât pentru ovine şi caprine, cât şi pentru alte specii de animale şi culturi vegetale, dar şi în scăderea dimensiunii, mai ales în sectorul vegetal – grâu, ovăz, plantaţii de pomi fructiferi etc. De exemplu, pentru ovine, noul coeficient este de 0,084, faţă de 0,008, cât era prevăzut până acum. Acest lucru va permite un acces mai facil la finanţare pentru fermierii care se ocupă cu creşterea oilor.
Potrivit aceleiaşi surse, reprezentanţii APDRP au publicat deja pe pagina oficială de internet www.apdrp.ro lista noilor coeficienţi şi vor demara în cel mai scurt timp aplicarea lor la măsurile de investiţii stabilite prin noile reglementări.