Conform raportării Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județul Buzău au fost confirmate 19 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, din 256 persoane testate, 3 confirmate cu infecția în laboratoare private și 2 în unități sanitare din alte județe. Pacienții au vârste între 14 ani și 88 de ani, iar anchetele epidemiologice sunt în desfășurare.
DSP Buzău a anunțat joi și un deces în rândul pacienților COVID 19. Este vorba despre un pacient în vârstă de 87 ani din CA Rosetti care s-a prezentat la UPU a SJU Buzău cu simptomatologie respiratorie. Este testat și confirmat cu SARS CoV2 în 08.04.2021 și transferat la Spitalul Municipal Rîmnicu Sărat. Evoluția clinică este nefavorabilă astfel că în 12.05.2021 pacientul a decedat. Era cunoscut cu astm bronșic, insuficiență renală cronică și boala Parkinson.