Costume populare, sunet de clopot și bucium, la umbra Obeliscului din Crâng, la Congresul de Dacologie (VIDEO)

•    Gheorghe Funar: „Fiul Domnului a plecat de aici, din Carpați, în Galileea“

   În imediata apropiere a Obe­liscului din Crâng, nu departe, totuși, de circul comediilor destinate celor mici, zeci de persoane îmbrăcate în costume populare și-au dat ieri întâlnire. Oameni de toate vârstele, unii purtând căciu­lițe dacice și steaguri tricolore au venit din toată țara pentru a lua parte la Buzău la Congresul de Dacologie, eveniment privit de mulți istorici cu scepticism din cauza teoriilor lansate. Unul dintre cei mai cunoscuți susținători ai ideii că leagănul civilizației universale este Dacia, prezent ieri la Buzău, a fost Gheorghe Funar, fostul primar al Clujului.

   În mulțimea de oameni, un domn îmbrăcat în alb din cap până în picioare îi coordonează cu fermitate pe bărbații care au cu ei buciume și tăvi cu pâine și sare. El este generalul Mircea Chelaru, fost șef al Statului Major General, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Case pentru generali“. După ce îi pune la punct pe participanți, Chelaru se apropie de oficialități spunându-le că trebuie să se grupeze pentru a-și face „intrarea“ într-un fel anume. Astfel, viceprimarul Ionuț Apostu, subprefectul Sorin Gheorghe și secretarul Consiliului Județean, Laurențiu Ga­vri­lă sunt trași către poarta Crângului de unde, la un semn, pornesc în linie, alături de generalul Mircea Chelaru către Obelisc un­de îi întâmpină grupul cu buciu­me și pâine cu sare. Totul se face pe ritmuri cazone de trompetă. Când muzica se oprește, generalul dă semnalul: „Se intonează imnul național al României“ și mâinile se lipesc de piept.

   Grupul oficialităților este liber să „rupă rândurile“ și este servit cu pâine și sare. Tăvile sunt apoi plimbate pe la toți participanții pentru a respecta obiceiul tradi­țional, totul petrecându-se având pe fundal sunet de clopote. Cei trei oficiali primesc cadou câte o insignă cu lupul dacic, care le este prinsă pe rever.

   Șirul discursurilor este deschis de președintele Fundației Origini Carpatice Buzău, Ștefan Davidescu, urmat de generalul Mircea Chelaru.

   „Avem sursa, inteligența, dar ne mai trebuie și voința de a ne clădi din nou, nu din umbre și dureri, ci din lumină și certitudini. Acest congres nu este unul care adună niște pierduți în istorie, nu este al celor care se întorc la timpul trecut dintr-o patologică gân­dire, cum ne acuză unii. E bine că ne acuză pentru că înseamnă că au început să se teamă. Se tem de adevărurile noastre pe care nu le răcnim, ci le rostim cu forța științei, cu puterea intelectului, dar și cu vigoarea bărbătească ca și virtute de a le spune NU tuturor detractorilor, mincinoșilor și  neiubitorilor de români. Ați auzit clopote. Nu sunt clopote într-o dungă sau de înmormân­tare. Sunt clopote de răscoala minții și ridicarea spiritului românesc. Să fiți cei care vă înjugați primii la apărarea valorilor noastre din străbuni! Fiți bineveniți sub bi­necuvântarea zeului nostru luminos! Consiliul țării este aici sub soare și lumină! Bucurați-vă!“, li   s-a adresat generalul Mircea Chelaru celor prezenți.

Gheorghe Funar despre originea dacică a lui Iisus

   „Așa cum știți, aici s-a des­co­perit scrierea de la Tărtăria, da­tată 6.000 de ani înainte de Hristos. Fiul Domnului a învățat și i-a învățat și pe alții să vorbească în limba geto-dacilor. Unii spun că în limba aramaică. De fapt, Fiul Domnului a plecat de aici, din Car­pați în Galileea. În sfintele Evan­ghelii scrie că Iisus Hristos a apă­rut în Galileea. Întrebarea este de unde a apărut acolo la vârsta de 30 de ani? Știți ce scrie pe Plăcile de la Sinaia găsite în 1875? Scrie ILI, adică în limba geto-dacică IISUS, căruia i se spune și Hristos de la râul sfânt al dacilor, Istru, IS­TROS în greacă. Deci pe Plăcile de la Sinaia scrie IISUS ÎMPRE­UNĂ CU CEȚILE SALE DE GEȚI A PLECAT ÎN GALI­LEEA. Numele GALILEEA vi­ne de la locuitorii din zona Galațiului. De aici au plecat strămoșii noștri în urmă cu 4.000 de ani înainte de nașterea Fiului Domnului. Ei au populat Galileea, care a primit acest nume. Zecile de manuscrise de la Marea Moartă au fost scrise de esenieni sau «galii cei roșcați», adică de strămoșii noștri. Papa Benedict al XVI-lea a scris că a aflat din arhivele Vaticanului că Sfântul Ioan Bote­ză­torul s-a aflat în relații bune cu esenienii de la Qumran și că se pare că și Iisus a fost acolo. Adică, la frații lui și ai noștri“, a declarat Gheorghe Funar ziariștilor pre­zenți la umbra Obeliscului din Crâng.

   Invitații au pornit apoi cu mic cu mare la sala Consiliului Ju­dețean, unde este găzduit congresul până duminică.