Coșconea: „Centrul FRF este pierdere de timp și de bani“

   Pompiliu Coșconea, fostul președinte al AJF Buzău, nu susține ideea înființării la Buzău a Centrului de Excelență FRF.

   „Eu am o părere, dacă ai doar cinci copii din Buzău, Centrul de Excelență FRF nu își are rostul. În momentul în care voi vedea că are continuitate și își trage seva din Buzău, mai vorbim. Așa, să facem Centru de Excelență de dragul să aducem fotbaliști dintr-un sfert din țară, nu o să reziste mai mult de doi-trei ani”, a declarat Pompiliu Coșconea.

   Fost șef al fotbalului buzoian, Coșconea consideră că municipalitatea nu face o afacere prea bună în momentul în care alocă din banii buzoienilor într-o echipă a FRF.

   „Costurile sunt treaba administrației locale și județene. Dacă vor să dea bani cum au dat și în alte părți, pentru idei din astea cum au fost rugby de nu știu unde, la echipa de handbal Dinamo, este treaba lor. Vor vedea că centrul nu are nicio perspectivă”, a mai declarat Pompiliu Coșconea.

   128.000 de euro este suma pe care municipalitatea o va aloca anual pentru cazarea, masa și transportul celor 30 de fotbaliști veniți la Buzău din toată țara.