Cornel Tudose, ultimele pregătiri pentru un nou festival folk

Artistul și-a ales deja membrii juriului și va da startul evenimentelui său de suflet week-end-ul viitor

Un festival, o tabără și, printre picături, două albume de autor. Cam acestea sunt planurile pe care și le-a pus pe hârtie artistul Cornel Tudose pentru următoarele luni, iar cap de listă este evenimentul de folk ce va avea loc în weekendul următor, pe 14 octombrie.

,,Am noutăți de pe o zi pe alta în ceea ce privește acest festival, care, mai nou, s-a transformat în concurs, pentru că avem deja 20 de copii

înscriși în cursa pentru premiile puse în joc și mai așteptăm și în cursul săptămânii viitoare și alți talentați. Avem și sponsori importanți, am acumulat până acum 1.000 de lei, avem și confirmarea de la membrii juriului, așa că nu pot fi decât fericit. În paralel însă, mă ocup și de organizarea primei tabere de folk de la Moroeni, acolo unde am avut recent și lansarea albumului meu și unde publicul a fost unul extraordinar. Deci, avem treabă, nu glumă“, a precizat Cornel Tudose. Artistul a mai adăugat că după aceste două evenimente va mai organiza, la sfârșitul lunii noiembrie, cea de-a doua ediție a Galelor Muzicii Clasice, tot un gen de  concurs, realizat în parteneriat cu reprezentații de la Centrul Cultural ,,Florica Cristo­foreanu”.

Alte două albume în lucru, sub o altă abordare

Iar lista planurilor continuă pentru profesorul și artistul Cornel Tudose, întrucât după Sărbători va începe imprimările la urmă­torele albume, despre care râmniceanul spune că vor fi clar o surpriză, pentru toți.

,,Am văzut cum merge ­trea­ba la acest prim album, am fost solicitat, am avut evenimente, drept pentru care m-am decis să nu mă opresc aici cu planurile personale. Va fi altceva acum, un album de o altă factură, o surpriza majoră. Voi aborda un gen diferit de muzică, ceva mai… cu rădăcini în folclorul vechi românesc, și voi colabora cu instrumentiști profesioniști, violoniști, cobzari, iar eu voi face show la acordeon. Vor fi cam 8 sau 10 piese. Și tot din categoria planurilor personale, în paralel voi lucra la un alt proiect cu muzică proprie, care sper sa fie gata prin luna mai-iunie a anului 2015. Până atunci, organizăm festivaluri, concursuri, mai facem și voluntariat, așa cum am cântat zilele trecute alături de elevele mele, Delia Porumb și Anya Bunduc, la un cămin de bătrâni din Râmnicu Sărat”, a conchis Cornel Tudose.