Corespondenţă din Preşov: CSM Râmnicu Sărat, debut cu înfrângere la Fragaria Cup

            Grupa de copii U12 a Clubului Sportiv Municipal CSM Râmnicu Sărat a pierdut primul meci disputat la Fragaria Cup. Micuţii fotbalişti râmniceni au pierdut întâlnirea cu ruşii de la Metalurg Oskol, scor 3 la 0, în cadrul primei etape a grupei “C”. Râmnicenii au cedat mai greu decât o arată scorul.

          Grupa de copii U12 a Clubului Sportiv Municipal CSM Râmnicu Sărat a pierdut primul meci disputat la Fragaria Cup. Micuţii fotbalişti râmniceni au pierdut întâlnirea cu ruşii de la Metalurg Oskol, scor 3 la 0, în cadrul primei etape a grupei “C”. Râmnicenii au cedat mai greu decât o arată scorul.Micuţii fotbalişti ai CSM au dominat tot jocul şi au avut cinci ocazii clare de a înscrie. Elevii antrenorului Ionel Matache au primit primul gol în minutul 13, după o greşeală individuală a unui fundaş. Tot după o greşeală individuală s-a primit şi golul doi, zece minute mai târziu. Ultimul gol al partidei a fost marcat în minutul 34.

            Al doilea meci al zile, disputat împotriva formaţiei DUSSH Zhydochiv s-a încheiat după închiderea ediţiei.

            În celelalte prime partide ale zilei, Şoimii Buzău U9 a trecut cu 2 la 0 de letonii de la FK Garliava, în timp ce Şoimii U12 au fost învinşi la Laubotice cu 6 la 1 de formaţia gazdă Tatran Preşov. Singura victorie până la ora redactării materialului a fost obţinută de CSM Râmnicu Sărat U13. Puştii antrenaţi de Valentin Toma au învins cu 3 la 2 FK Skopje, în timp ce grupa U10 a râmnicenilor a pierdut cu 3 la 0 duelul cu SK Cifer.

 

            Mulţumit de joc

 

            În ciuda înfrângerii la scor de neprezentare, tehnicianul Ionel Matache s-a declarat mulţumit de evoluţia elevilor săi: “Am avut un joc bun, o partidă pe care am dominat-o. Ne-am ţinut adversarul în corzi, însă am fost lipsiţi de noroc, am avut atâtea ocazii clare de a marca, pe care nu le-am fructificat şi acest lucru s-a văzut pe tabelă la finalul partidei. Degeaba ne-am creat ocazii şi am trimis balonul în bară, dacă nu l-am introdus în poartă. Sper să continuăm seria partidelor bune şi să arătăm acest lucru în rezultate”.

 

            Şeful DJST, prezent la Preşov

 

            Valerian Ţuclea, directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Buzău, este prezent zilele acestea la Preşov, în Slovacia, pentru a asista la Fragaria Cup. Şeful sportului buzoian a asistat la meciul dintre CSM Râmnicu Sărat – Metalurg Oskol şi a rămas impresionat de condiţiile întâlnite în Slovacia. “Este incredibil ce condiţii au aceşti oameni. Sunt atâtea baze sportive foarte bine puse la punct, atât din punct de vedere al suprafeţei de joc, cât şi infrastructurii de care beneficiază. Noi, românii, nu ne putem compara cu aşa ceva. În privinţa competiţiei, pot spune că sunt foarte multe participante, foarte multe categorii de vârstă. Putem vorbi de echipe valoaroase abia când se va încheia faza grupelor. Îmi doresc ca toate echipele din Buzău să reprezinte cu mândrie tricolorul”,  a precizat Ţuclea.

 

FRAGARIA CUP, ZIUA A II-a, PROGRAMUL ECHIPELOR BUZOIENE

 

            Categoria Under 10

 

            Ora 12.00, U10 CSM Râmnicu Sărat – DUSSH Ternopil, Jazdecky Areal

            Ora 16.00, U10 CSM Râmnicu Sărat – Banik Praga, Jazdecky Areal

 

            Categoria Under 12

 

            Ora 9.00, U12 CSM Râmnicu Sărat – Tatran Preşov

 

            Categoria Under 13

 

            Ora 9.00, U13 CSM Râmnicu Sărat – Nk Domzale, Haniska

            Ora 17.00, U13 CSM Râmnicu Sărat – FC Minsk, Haniska