* “La legile fondului funciar mai sunt probleme cu unii moştenitori, aşa că păstrăm o rezervă de teren”, susţine noul primarul Ştefan Chircă
Corectarea erorilor din titlurile de proprietate ale localnicilor din comuna Merei, punerea în posesie a moştenitorilor unor proprietari şi întocmirea cărţilor funciare se numără printre priorităţile noului primar al comunei, Ştefan Chircă.
* “La legile fondului funciar mai sunt probleme cu unii moştenitori, aşa că păstrăm o rezervă de teren”, susţine noul primarul Ştefan Chircă
Corectarea erorilor din titlurile de proprietate ale localnicilor din comuna Merei, punerea în posesie a moştenitorilor unor proprietari şi întocmirea cărţilor funciare se numără printre priorităţile noului primar al comunei, Ştefan Chircă.
De asemenea, noul primar consideră că, prin finalizarea aplicării legilor de fond funciar, se vor putea stabili şi rezervele de teren ale comunei, lucru care va permite folosirea acestei resurse în interesul comunităţii. “|n aplicarea legilor de fond funciar mai sunt probleme cu moştenitorii, întrucât în multe cazuri nu au venit toţi să îşi ceară drepturile, aşa că va trebui să păstrăm o rezervă de teren pentru aceste cazuri. Mai sunt probleme cu greşelile din unele titluri de proprietate, legate de tarlaua sau parcela înscrisă, iar oamenii vin la noi să facem corecturile necesare. Mai sunt probleme, inclusiv mai sunt oameni de pus în posesie, iar din acest motiv vrem să facem parcelări cu o firmă topografică şi este foarte important să finalizăm cumva aplicarea legilor de fond funciar”, ne-a declarat primarul Ştefan Chircă.
Pe lângă acţiunile pentru definitivarea retrocedărilor de teren, aleşii locali din Merei au iniţiat demersurile necesare pentru reactualizarea Planului Urbanistic General (PUG) al comunei. Potrivit datelor furnizate de primarul comunei, Ştefan Chircă, principala motivaţie pentru iniţierea acestor demersuri o constituie necesitatea extinderii suprafeţei de intravilan şi reactualizarea tuturor documentaţiilor realizate în ultimii ani. Primarul Chircă susţine că prin noul Plan Urbanistic General al comunei, suprafaţa nouă din intravilan va fi extinsă cu circa şapte hectare de teren, existând posibilitatea construirii de case noi de către localnici sau de către cei care vor să cumpere terenuri în zona noastră. “Vor fi făcute extinderi ale suprafeţelor de intravilan la Lipia, de la ieşirea din sat până la Drumul Naţional Buzău – Ploieşti, plus până la graniţa cu Buzăul. Vor mai fi extinderi din Merei spre Popas, stânga-dreapta, de la Dealul Viei spre Drumul Naţional, de la Merei spre Dealul Viei şi din Merei spre Monteoru. Se vor crea astfel foarte multe locuri de casă pe terenurile proprietarilor. Cred că în viitor va fi posibil să se construiască în jur de 500 de locuinţe, lucru care va permite dezvoltarea comunei”, ne-a declarat Ştefan Chircă, primarul comunei Merei.