*Victima se afla într-o căruţă care a fost acroşată de o maşină
Un copil în vârstă de doi ani şi jumătate a ajuns zilele trecute la spitalul din Nehoiu după ce a fost rănit în urma unui accident de circulaţie produs pe DN 10, pe raza comunei Cislău. Din primele verificări făcute de poliţişti se pare că vina pentru producerea accidentului îi aparţine lui Valeriu Năstase, un buzoian care se deplasa în zona respectivă la volanul unui autoturism.
*Victima se afla într-o căruţă care a fost acroşată de o maşină
Un copil în vârstă de doi ani şi jumătate a ajuns zilele trecute la spitalul din Nehoiu după ce a fost rănit în urma unui accident de circulaţie produs pe DN 10, pe raza comunei Cislău. Din primele verificări făcute de poliţişti se pare că vina pentru producerea accidentului îi aparţine lui Valeriu Năstase, un buzoian care se deplasa în zona respectivă la volanul unui autoturism.La un moment dat, a ajuns din urmă un atelaj care era condus de un bucureştean care venise în vizită la nişte rude din localitate şi voia să guste din plin viaţa la ţară, fapt pentru care ieşise să îşi plimbe familia cu căruţa, în atelaj aflându-se şi copilul de doi ani şi jumătate.
Şoferul a încercat să depăşească atelajul însă în momentul în care a iniţiat manevra, maşina condusă de el a acroşat căruţa, iar calul s-a speriat şi a devenit imposibil de controlat de către bucureşteanul care şi aşa nu avea foarte multă experianţă pe astfel de vehicule. Căruţa a ieşit de pe şosea şi a eşuat în şanţul de pe marginea drumului, copilul de doi ani şi jumătate fiind singurul rănit în urma evenimentului.
Acesta s-a lovit de marginile din lemn ale atelajului şi a suferit mai multe leziuni, fiind preluat de o ambulanţă şi transportat în scurt timp la spitalul din Nehoiu unde a rămas internat. Pe numele şoferului vinovat, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi se continuă cercetările.