Copiii din Pătârlagele au strâns fonduri pentru a-l salva de David

Preșcolarii Grădiniței cu Program Normal Pătârlagele, coordonați de profesor Iuliana – Relly Mustață, împreună cu elevii clasei a IV- a de la Liceul Teoretic ,,Radu Vlădescu’’

Pătârlagele, coordonati de Elena – Nela Codescu, au derulat proiectul ,,Dacă  îți  pasă, implică-te! – proiect social, caritabil”, în cadrul acțiunii ,,Sosește Moș Crăciun’’.

„Prin acest proiect dorim să trezim interesul copiilor, dar și al părinților, pentru ceea ce este frumos, normal și firesc, astfel încât să ne dovedim în primul rând nouă, și apoi celor din jurul nostru, că putem să dăm dovadă de omenie și bunătate. Acțiunea a avut ecou în rândul copiilor și părinților și în stângerea de fonduri pentru David, un copil de numai trei ani, cu grave probleme de sănătate. Au pregătit felicitări, decorațiuni de Crăciun pe care le-au vândut, au donat  fiecare cât a putut”, a declarant Iuliana – Relly Mustață.

Micuțul David, în vârstă de trei ani, suferă de o formă rară de cancer a sângelui și duce o luptă strânsă cu timpul pentru a fi operat.

Parteneri în proiect au mai fost primarul din Pătârlagele, Ion Gherghiceanu, și directorii celor două instituții de învățământ inițiatoare ale acțiunii, Nicoleta Albu, Andreea Cîrmăcianu și Cristina Petre.