Copia celebrei sculpturi a lui Constantin Brâncuși „Rugăciune” s-a întors pe soclul unde originalul a fost amplasat în urmă cu un secol chiar de marele artist.
Inaugurarea statuii va avea loc luni, de la ora 17.00, în Cimitirul „Dumbrava”, aceasta fiind realizată la inițiativa Rotary Club Buzău, după ce o altă copie a dispărut fără urmă acum aproape 10 ani.
Clubul Rotary Buzău a hotărât să refacă și să repună pe soclul din Cimitirul „Dumbrava” copia furată a statuii „Rugăciune”, la propunerea rotarianului Dan Camer (președinte 2011-2012) și ca urmare a implicării rotarienilor Ion Găgiulescu (președinte 2012-2013), Beno Goldstein (președinte 2013-2014) și Alexandru Dascălu (președinte 2014-2015), dar și a celorlalți membri ai acestei organizații. Parteneri în acest proiect au fost Primăria Municipiului Buzău, Muzeul Județean Buzău și Consiliul Investitorilor Străini Buzău. Banii necesari au fost adunați la Balul anual pentru strângere de fonduri și la Concertul de Crăciun susținut de maestrul Gheorghe Zamfir, evenimente care au avut loc în luna decembrie 2012. Partea artistică și tehnică a sculpturii a fost realizată prin bunăvoința sculptorului buzoian Ciprian Dominoschi.
„Copia statuii <Rugăciune> a fost gata în luna iunie 2013. Timp de un an, ea a făcut obiectul unei prezentări itinerante, fiind expusă la principalele licee din oraș, dar și la câteva evenimente culturale deosebite, cum au fost Congresul Mondial de Dacologie sau Expoziția Aniversară <Filiala 45> a Uniunii Artiștilor Plastici Buzău. Membrii Clubului Rotary Buzău speră că inițiativa lor va fi preluată de autoritățile locale, prin realizarea celei de-a doua piese a Ansamblului Funerar Brancuși, respectiv <Bustul lui Petre Stănescu>”, a declarat Dan Camer, reprezentant al Clubului Rotary Buzău.
La dezvelirea copiei statuii „Rugăciune” vor participa membrii Clubului Rotary Buzău, oficialitățile locale, reprezentanții Muzeului Județean Buzău și ai Consiliului Investitorilor Străini, critici de artă, artiști plastici și alți oameni de cultură.