Conturi de economii cu dobândă variabilă

      Clienţii Alpha Bank care vor deschide, începând de luna viitoare, conturi de economii vor beneficia de o dobândă variabilă la lei şi euro din partea băncii. În acest sens, dobânda va fi de până la 5,5 la sută pe an pentru conturile deschise în monedă naţională şi de 3 la sută pentru cele deschise în moneda euro, sumele capitalizându-se lunar.

Pentru conturile în lei, dobânda este de 2,75 la sută pe an, dacă sumele sunt mai mici de 500 de lei, 5 la sută pentru sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei şi de 5,5 la sută pentru valori peste pragul de 10.000 de lei. În cazul conturilor de economisire în euro, dobânzile variază între 2 şi 3 la sută pe an, crescând cu 0,5 puncte procentuale pentru aceleaşi praguri, exprimate în euro.

        Suma minimă pentru deschiderea contului este de 100 de lei sau 25 de euro, iar pentru cele deschise până la finalul lunii august, comisionul de administrare lunar este redus cu 75 la sută pentru un an, la 1 leu pe luna pentru moneda naţională şi 0,25 euro pentru moneda europeană. Contul de economisire Alpha Premier poate fi deschis în oricare dintre unităţile băncii sau prin serviciul de internet banking.