Contribuabilii pot scăpa de penalități în 2012

Dacă datoriile vor fi plătite până la jumătatea anului 2012, contribuabilii vor obține o reducere de 50 la sută a penalităților de întârziere și cu 25 la sută a majorărilor de întârziere 

 

     Contribuabilii care nu au reușit să își achite debitul principal până la data de 31 decembrie 2011 și nu au beneficiat de facilitatea prin care li se șterge o parte din penalitățile și dobânzile de întârziere mai au o șansă în acest an. Astfel, dacă datoriile vor fi plătite până la jumătatea anului 2012, contribuabilii vor obține o reducere de 50 la sută a penalităților de întârziere și cu 25 la sută a majorărilor de întârziere. Până la începutul lunii ianuarie, peste 6.200 de contribuabili au obținut decizii de anulare a penalităților de întârziere.