Contractele de arendă, înregistrate la Fisc în termen de 15 zile de la încheiere

          Persoanele fizice care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniu personal au obligaţia înregistrării contractelor de arendă/rapoartelor juridice la organul fiscal în raza căruia au domiciliul în termen de 15 zile de la încheierea acestora. Potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău, contribuabilii sunt obligaţi să precizeze în scris în contractul sau raportul juridic modalitatea de impunere a venitului net, cote forfetare sau sistem real.

      Persoanele fizice care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniu personal au obligaţia înregistrării contractelor de arendă/rapoartelor juridice la organul fiscal în raza căruia au domiciliul în termen de 15 zile de la încheierea acestora. Potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău, contribuabilii sunt obligaţi să precizeze în scris în contractul sau raportul juridic modalitatea de impunere a venitului net, cote forfetare sau sistem real. Venitul brut realizat din activitatea de arendare se stabileşte pe baza raportului juridic sau a contractului încheiat între părţi şi reprezintă totalitatea sumelor în bani încasate şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură primite.

     În situaţia în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se va face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene. În ceea ce priveşte determinarea impozitului prin metoda cotei forfetare, venitul net din arendă se stabileşte la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25 la sută asupra venitului brut. Impozitul pe veniturile din arendă se calculează prin reţinere la sursă de către plătitorii de venit la momentul plăţii venitului, prin aplicarea cotei de 16 la sută asupra venitului net, impozitul fiind final.

     Impozitul calculat şi reţinut pentru aceste venituri se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut şi se declară în formularul 100 „Declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”.

     Nu au obligaţia depunerii formularului 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România”, persoanele fizice care obţin venituri din arendă şi pentru care impozitarea se face prin metoda cotei forfetare.

     Contribuabilii care realizează venituri din arendare şi au optat în contractul încheiat pentru determinarea venitului net în sistem real nu datorează plăţi anticipate în cursul anului în contul impozitului pe venit. Aceştia au obligaţia depunerii formularului 200 până la 25 mai a anului următor anului de realizare a venitului în care se vor menţiona veniturile realizate şi cheltuielile efectuate conform evidenţei în partidă simplă pe care au obligaţia de a o conduce.

     Plata impozitului se va efectua în termen de 60 de zile de la confirmarea primirii formularului 250 „Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice”.