Consilierul municipal indepent Constantin “Bebe” Ionescu, reprezentant făţiş al intereselor grupului din jurul fostului primar Constantin Boşcodeală – şi în special ale directorului Companiei de Apă, Ionel Tescaru, al cărui subordonat pe linie profesională este -, a redevenit membru al Partidului Naţional Liberal. Anunţul a fost făcut duminică, de către preşedintele organizaţiei judeţene liberale, deputatul Cristinel Romanescu, în cadrul unei conferinţe de presă, la prezidiul căreia a fost invitat, pentru o scurtă perioadă – respectiv până la sosirea preşedintelui organizaţiei municipale, medicul Adrian Zoican -, şi directorul economic al Companiei de Apă, Dragomir Văsâi, în calitate de vicepreşedinte al acestei structuri de partid.
Romanescu a admis faptul că negocierile privind revenirea în Partidul Naţional Liberal a lui Ionescu – care a părăsit PNL înaintea alegerilor locale de anul trecut, în semn de protest că nu a fost nominalizat să candideze pentru funcţia de primar al municipiului – s-au întins pe parcursul câtorva luni, însă a spus că noul venit nu va obţine nicio funcţie politică în cadrul organizaţiei pe care a condus-o până în primăvara anului 2016, ci va fi doar lider al grupului de consilieri municipali liberali. “De astăzi, ni se alătură, în proiectul şi în programul nostru, revenind în Partidul Naţional Liberal, consilierul local Bebe Ionescu, căruia îi mulţumim. De multă vreme, noi am discutat vizavi de acest proiect, ca dumnealui să ni se alăture, să revină în Partidul Naţional Liberal. Am spus în mai multe rânduri că am discutat şi că m-aş bucura să revină în Partidul Naţional Liberal, pentru că aici îi este locul. Astăzi s-a şi întâmplat; bineînţeles că negocierile au fost relativ simple din punctul meu de vedere, pentru că, aşa cum îl cunoaşteţi, Bebe Ionescu revine în Partidul Naţional Liberal fără să dorească niciun fel de funcţie. Vine în organizaţia municipală ca simplu membru, şi încercăm ca, în perioada următoare, până la alegerile locale, să creăm şi să creionăm o echipă puternică, o echipă care să lupre şi să facă faţă cu adevărat Partidului Social Democrat, cel mai puternic partid în judeţul Buzău şi în lupta aceasta politică”, a spus liderul PNL Buzău.
Deputatul Cristinel Romanescu şi-a exprimat convingerea că reînscrierea lui Constantin Ionescu va întări echipa liberală atât la nivelul organizaţiei municipale, cât şi la nivelul Consiliului Local: “Sunt convins că împreună, ne-am întărit echipa liberală, şi sperăm ca, la prima ocazie, chiar să dovedim, să arătăm lucrul acesta, că ne vom organiza din ce în ce mai bine, ca în toate aceste bătălii politice pe care le vom avea să arătăm ca o adevărată echipă. Într-adevăr, domnul Bebe Ionescu nu a dorit o funcţie, pentru că tocmai au avut loc alegerile în partid, dar, cunoscându-i şi valoarea şi pregătirea în administraţia locală, cu siguranţă va fi liderul consilierilor din Consiliul Local Buzău. Şi, împreună, vom face ca acolo lucrurile să funcţioneze din ce în ce mai bine, în beneficiul buzoienilor”, a mai spus Romanescu.
Ionescu: “De acum încolo va fi opoziţie”…
La rândul său, Constantin Ionescu a ţinut să precizeze că revenirea sa în Partidul Naţional Liberal nu va pune în pericol vreo persoană sau vreo funcţie în cadrul organizaţiei municipale în cadrul căreia va activa: “Am răspuns, cu această ocazie, invitaţiei domnului Ludovic Orban, dintr-o discuţie pe care am avut-o în urmă cu aproape 30 de zile în urmă. Am acceptat cu plăcere să mă întorc în Partidul Naţional Liberal; nu mă interesează nicio funcţie politică, nu mă interesează nicio funcţie de conducere, nu vreau ca cineva din Partidul Naţional Liberal să se simtă ameninţat că am venit şi că dau pe cineva la o parte, că iau locul cuiva sau că periclitez activitatea într-un anumit fel. Nu o funcţie, din punctul meu de vedere, mă reprezintă sau mă face să-mi aduc o contribuţie aşa cum mi-o doresc, pe linie administrativă şi politică la nivelul Partidului Naţional Liberal. Pentru mine, întoarcerea în Partidul Naţional Liberal reprezintă o mare ambiţie pe care o am, în primul rând la nivelul organizaţiei municipale, atât de încercată de-a lungul timpului şi folosită, de anumite persoane care s-au perindat pe la conducera partidului în trecut, în interes politic şi personal, şi care nu şi-a atins niciodată un scop în interesul cetăţenilor. De asemenea, orice demers, orice idee în interesul public pe care îl ai, are mult mai multe şanse de a fi promovat dacă faci parte dintr-o echipă politică, o echipă în care eu mă regăsesc şi cu care am lucrat foarte mult timp”, a precizat Ionescu.
El susţine că opoziţia la Partidul Social Democrat în interiorul Consiliului Local Municipal trebuie întărită: “Este nevoie de întărirea rândurilor opoziţiei la nivelul municipiului Buzău în Consiliul Local Municipal, iar alături de cei cinci consilieri voi face o echipă şi vom colabora în interesul acestui oraş, pentru că buzoienii ne-au trimis în această funcţie, şi aţi văzut şi dumneavoastră, ca presă, ce înseamnă pentru municipiul Buzău un management administrativ continuu, de atâţia ani, al Partidului Social Democrat, anumite derapaje, iar împreună cu colegii mei din Consiliul Local vom lucra în interesul acestui oraş. Sunt un om de echipă, sunt un om de acţiune, am o experienţă administrativă, colaborez foarte bine cu orice persoană de bună credinţă în interes politic şi în interesul acestui oraş şi sper ca Partidul Naţional Liberal, de acum înainte, şi la următoarele alegeri, să obţină un scor electoral demn de un partid liberal”, a mai spus Consantin Ionescu.
În schimb, el nu a putut da un răspuns tranşant la întrebarea legată de modul în care va acţiona în Consiliul Local de acum încolo, dat fiind că, până în prezent, s-a opus constant tuturor iniţiativelor primarului Constantin Toma de modernizare a municipiului, în condiţiile în care aleşii locali liberali au girat cu votul lor majoritatea acestor proiecte: “Ştiţi foarte bine, nu am votat împotriva unui consilier şi nu m-am poziţionat împortiva vreunei alte persoane din Consiliul Local. Voi fi liderul de grup al consilierilor municipali dar, cu siguranţă, vom discuta, vom analiza şi vom face opoziţie la nivelul Consiliului Local Municipal faţă de toate derapajele care au fost sau care se vor întâpla, dacă se vor mai întâmpla, la nivelul municipalităţii. Eu am votat aşa cum am crezut, aşa am considerat şi am analizat din punct de vedere al administraţiei şi în baza experienţei pe care am acumulat-o de-a lungul timpului. Sigur, considerentele pe care colegii din PNL le-au avut faţă de anumite proiecte de hotărâre au fost ale dumnealor, dar discutând şi stând la masă, pentru că suntem oameni maturi, trebuie să dăm o soluţie în interesul acestui oreaş. Eu nu ma votat împotriva unei persoane, ci împotriva unui anumit proiect de hotărâre care nu mi s-a părut mie favorabil pentru acest oraş, iar dumnealor li s-a părut favorabil. De acum încolo va fi opoziţie, pentru că aşa este corect, şi una constructivă”, a mai spus Ionescu.
… sau nu
De partea cealaltă, preşedintele PNL Buzău, deputatul Cristinel Romanescu, a ţinut să precizeze că votul liberalilor în Consiliul Local Municipal va fi unul unitar, rezultat din discuţiile din interiorul PNL: “Sunt convins, cunoscându-l pe Bebe Ionescu, că este un om de echipă, şi sunt convins că în discuţiile pe care le vom avea în interiorul partidului, vom ieşi cu aceeaşi părere de fiecare dată în Consiliul Local Municipal, în beneficiul buzoienilor. Deci ideea este ca toţi să înţeleagă că reprezintă Partidul Naţional Liberal acolo şi este obligatoriu să respecte ordinul de la partid”, a spus Romanescu.
Câteva consideraţii
Dacă este să dăm crezare zvonurilor care circulă de ceva timp în spaţiul public, revenirea lui Constantin Ionescu în Partidul Naţional Liberal s-ar datora, în primul rând, dorinţei liderului judeţean PNL, deputatul Cristinel Romanescu, de a avea la îndemână o alternativă la preşedintele organizaţiei municipale, Adrian Zoican, cu care are relaţii cel puţin reci de când ultimul a candidat împotriva sa pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene.
Pe de altă parte, aducerea lui Ionescu în Partidul Naţional Liberal poate avea şi un efect nedorit asupra imaginii PNL şi a liderului său în ochii opinieii publice, în cazul în care fostul consilier independent va izbuti să-şi impună punctele de vedere – care, de fapt, sunt ale grupării din jurul fostului primar Constantin Boşcodeală, şi, în mod special, ale directorului Companiei de Apă – privind votul liberalilor în Consiliul Local. Astfel, social-democraţii ar putea să arate cu degetul către întreg Partidul Naţional Liberal, pe care să îl acuze că face opoziţie cu orice preţ, chiar cu riscul de a se opune proiectelor de modrnizare ale municipiului.
Şi, de ce nu, trebuie luat în calcul faptul că, indiferent dacă va izbuti sau nu să îi ia locul lui Adrian Zoican în fruntea organizaţiei municipale a Partidului Naţional Liberal, Constantin Ionescu să nu se mai mulţumească, la un moment dat, cu condiţia sa în PNL şi să înceapă să lucreze, cu sprijinul interesat al grupului de interese care îl sprijină, la îndepărtarea din funcţie a preşedintelui Romanescu.