Constantin Ionescu: „Funcția de consilier local nu este incompatibilă cu cea de angajat al Companiei de apă“

    „Urmare a articolului apă­rut în ziarul OPINIA în data de 07.04.2015, doresc să fac unele precizări.,,Exercitarea simultană a calității de consilier local și cea de angajat în cadrul unei societăți aflată în subordinea aceluiași Consiliu local sau angajat în cadrul unei societăți cu răs­pundere limitată înființată și aflată sub autoritatea Consiliului local respectiv, nu este de natură să ge­nereze o situație de incom­patibilitate, condi­ționat de respectarea prevederilor art. 88 lit (d) și (e) din Legea 161/2003, dar poate genera un conflict de interes dacă, prin deciziile sale, consilierul local are un interes personal de natură patrimonială, care ar influența înde­plinirea cu obiectivitate a atri­buțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative“ (Aceasta re­prezintă punctul de vedere al Agenției de Integritate și nu o interpretare generală și obligatorie a textelor de lege). |n aceste condiții, funcția de consilier local nu este incompatibilă cu cea de angajat al Companiei de apă, așa cum a apă­rut în ziarul dumnea­voastră. Fac aceste precizări pentru corecta informare a cititorilor cotidianului dumneavoastră, precizează, prin­tr-un drept la replică remis redacției, consilierul local libe­ral Constantin Ionescu.

  Facem precizarea că nu am susținut nicio clipă faptul că situația de incompatibilitate a consilierului Constantin Io­nes­cu ar fi cauzată de faptul că acesta este angajat al respectivei societăți comerciale cu capital integral al municipiului Buzău, ci de faptul că a votat proiecte de hotărâre privind această societate, în care are interese patrimoniale, ca și salariat.