Conservatorii se pregătesc de alegeri interne

Conducerea organizaţiei judeţene a Partidului Conservator a reuşit să acopere cu organizaţii aproximativ 60 la sută dintre unităţile administrativ-teritoriale[…]

Conducerea organizaţiei judeţene a Partidului Conservator a reuşit să acopere cu organizaţii aproximativ 60 la sută dintre unităţile administrativ-teritoriale din mediul rural, ne-a declarat liderul interimar al PC Buzău, Gheorghe Vlase, care mai spune că, până la jumătatea lunii ianuarie, conservatorii buzoieni vor avea organizaţii în întreg judeţul.

     În momentul de faţă, conservatorii buzoieni aşteaptă validarea, de către organizaţia centrală, a structurilor de conducere din toate cele 50 de organizaţii locale, condiţie necesară organizării conferinţei judeţene, care, după aprecierea preşedintelui Gheorghe Vlase, s-ar putea desfăşura până la finele acestui an. Tot în luna decembrie, mai spune sursa citată, va avea loc şi conferinţa de alegeri în organizaţia municipală Buzău.

     Singura problemă pe care Vlase susţine că PC o are în teritoriu se înregistrează la Verneşti, unde viceprimarul conservator „nu mai răspunde la comenzile partidului”, existând suspiciuni serioase legate de „racolarea” acestuia de către reprezentanţii Uniunii Naţionale pentru Progresul României. Liderul interimar al organizaţiei judeţene a Partidului Conservator spune că viceprimarul Daniel Năstase riscă, în acest moment, excluderea din partid, măsură care va conduce, automat, la excluderea sa din Consiliul Local şi la demiterea sa din funcţie.