* “Coplata pentru desecare”, taxată de social-democratul Ghiveciu drept sursă de bani pentru partid
* şi colegul său de comisie, democrat-liberalul Valeriu Alecu, crede că actul normativ ar trebui modificat sau chiar anulat
Proprietarii de terenuri sunt obligaţi, începând din luna iunie, să asigure coplata pentru desecare, combaterea eroziunii solului şi apărare împotriva inundaţiilor, potrivit uni hotărâri de guvern emise pe 22 martie. Mai mult, un ordin intern, emis de Ministerul Agriculturii la data de 11 aprilie, prevede ca din 31 mai, lucrările de întreţinere şi reparaţii funciare nu se vor mai executa decât pe terenurile unde ţăranii au încheiat contracte de prestări servicii cu statul.
Specialiştii în domeniu susţin că această măsură va crea un adevărat haos în activitatea Administraţiei Naţionale “îmbunătăţiri Funciare” şi va bloca programele naţionale de prevenire şi combatere a dezastrelor naturale generate de inundaţii şi alunecări de teren. În schimb, reprezentanţii ministerului susţin că au ajuns la fundul sacului şi nu-şi mai permit să plătească pentru evitarea dezastrelor naturale.
În Hotărârea de Guvern nr. 203 din 22 martie, emisă de Ministerul Agriculturii, având semnătura lui Valeriu Tabără, sunt stabilite preţurile pentru coplata activităţilor de desecare cu pompare, desecare gravitaţională, de combatere a eroziunii solului şi apărare împotriva inundaţiilor, lucrări care intră în sarcina Administraţiei Naţionale “Îmbunătăţiri Funciare”. Cu alte cuvinte, proprietarii de terenuri (fermieri, ţărani) aflaţi în zone inundabile şi supuse riscului alunecărilor de teren sunt obligaţi prin acest act normativ, să încheie contracte cu A.N.I.F. şi să plătească o taxă pe hectar, fără să se precizeze dacă lunar sau anual. Astfel, pentru desecare cu pompare, la un preţ de 100 lei pe ha, statul acoperă 58 de lei, iar proprietarul 42 de lei; pentru desecare gravitaţională la un preţ de 40 lei/ha, statul plăteşte 23,2 lei, iar proprietarul 26,8 lei; pentru combaterea eroziunii solului, la un preţ de 30 lei/ha, statul acoperă 17,4 lei, iar proprietarul 12,6 lei.
Ghiveciu: “Ce nu face partidul pentru a-şi umple puşculiţa”
Deputatul social-democrat buzoian Marian Ghiveciu, membru în Comisia pentru Agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei, susţine, într-un comunicat de presă: “Guvernul Boc (…) prin ministrul Tabără, în care am avut încredere la început şi m-a dezamăgit crunt, a emis HG 203/02.03.2011, prin care obligă primăriile să plătească un serviciu de care nu au beneficiat şi nu vor beneficia probabil niciodată. Mai precis, taxa cu pricina se referă la banii cu care trebuie să vină fiecare administraţie locală, în cotă parte, pentru nişte aşa zise lucrări de îmbunătăţiri funciare, neprecizate desigur, pentru că nu poţi scoate în evidenţă ceva ce nu ai făcut, iar ca unul dintre cei ce am luat deseori atitudine cu privire la S.N.I.F. şi A.N.I.F., ştiu despre ce vorbesc. În România lui Traian Băsescu deci, aşa cum ar spune marele Caragiale, lucrările de îmbunătăţiri funciare există, dar lipsesc cu desăvârşire. (…) Şi nu numai Primăriile sunt în această situaţie, pentru că Hotărârea de Guvern menţionată la început se referă la toţi deţinătorii de terenuri, administraţia locală fiind cea care trebuie să-i identifice şi să comunice mai departe care sunt aceştia. Adică nea Gheorghe de la Cilibia, dacă are teren, chiar şi în pantă, trebuie să plătească aceste tarife, deşi a auzit de A.N.I.F. doar de la televizor. Dar ce nu face partidul pentru a-şi umple puşculiţa, mai ales că se apropie alegerile de anul viitor, sondajele nu arată prea bine, şi singura modalitate de a mai câştiga ceva este cumpărarea votului românilor”, susţine deputatul Marian Ghiveciu.
Alecu: “O treabă care nu a fost bine gândită”
La rândul său, deputatul democrat-liberal Valeriu Alecu, membru al aceleiaşi comisii a Camerei, califică respectiva hotărâre de guvern drept “o treabă care nu a fost bine gândită”, inclusiv pentru că actul normativ în cauză este greu de pus în aplicare. “Am luat legătura cu colegii mei de partid din Comisia de Agricultură, vom discuta mâine (astăzi, n.r.) pe această temă, părerea mea este că trebuie să se renunţe la anumite prevederi, dacă nu cumva la întreaga hotărâre”, ne-a precizat Valeriu Alecu.