Confruntări utile pentru HM Buzău

   Handbal Municipal Buzău a obținut o remiză și o victorie în „dubla“ amicală disputată în compania formației Universitatea Pitești în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi“. Buzoiencele s-au impus marți seară cu 30 la 29, iar ieri, întâlnirea dintre cele două formații s-a încheiat nedecis, scor 39 la 39.

   HM Buzău și Universitatea Pitești s-au întâlnit în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi“, în două meciuri de verificare prilejuite de pauza competi­țională cauzată de acțiunile loturilor naționale. În prima confruntare, disputată marți seară, jucătoarele buzoience   s-au impus cu 30 la 29, iar cea de-a doua, care a avut loc ieri dimineață s-a încheiat la ega­li­tate, scor 39 la 39.

   Romeo Ilie, antrenorul buzoiencelor a fost mulțumit de „dubla“ cu piteștencele, acesta rulând pe durata celor două meciuri tot lotul de jucătoare avut la dispoziție, încercând  totodată și diferite registre tactice.

   După confruntarea de la Slobozia, buzoiencele vor mai avea parte de o  serie  de  me­ciuri de pregătire care vor avea loc în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi“ din Buzău, numele adversarelor urmând a fi cunoscut după perfectarea înțelegerilor.