Primarul orașului Nehoiu, Florentin Lungu, va fi judecat acasă. Săptămâna trecută, completul de la Curtea de Apel Ploiești care a primit spre judecare dosarul ce vizează conflictul de interese al primarului de la Nehoiu,
a decis să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pătârlagele, către judecătorul de Cameră Preliminară. Soluția a fost dată pe 3 martie, după ce, la termenul din data de 17 februarie, primul în dosarul în care primarul Florentin Lungu este judecat pentru conflict penal de interese, judecata a fost amânată la cererea inculpatului, pentru angajarea unui apărător. Săptămâna trecută, magistrații de la Ploiești au decis că în dosar este vorba despre un conflict de competențăși au trimis cauza, spre judecare, la Pătârlagele.
Reamintim că, în data de 29 ianuarie, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au dispus trimiterea în judecată a primarului orașului Nehoiu, Florentin Lungu pentru conflict de interese penal, rechizitoriul bazându-se pe două acte materiale.
Actul de trimitere în judecată întocmit de procurori arată că Florentin Lungu, în calitate de primar al orașului Nehoiu, a dispus plata prioritară a sumei de 273.735 lei către S.C. „P.” S.R.L., societate al cărei asociat unic era și este, în baza unui contract de achiziție publică de lucrări încheiat cu Primăria Orașului Nehoiu în anul 2008, constând în efectuarea de lucrări de reparații la Policlinica orășenească. Trebuie menționat faptul că, până la data de 3 iulie 2012, de când a început să exercite funcția de primar, Lungu deținea calitatea de administrator al societății comerciale. Conform probatoriului administrat în cauză, a rezultat că plata către executantul lucrărilor s-a realizat în cinci tranșe, prin trei compensări, o plată din fonduri proprii, iar ultima tranșă printr-o convenție de împrumut de la Ministerul Finanțelor Publice, asumat de Primăria Nehoiu, act semnat de inculpat, în calitate de primar.
A centrat și a dat cu capul
Actele de urmărire penală au mai stabilit faptul că Florentin Lungu, deși avea calitatea de asociat unic al S.C. „P.” S.R.L., aflându-se în conflict de interese, a semnat personal, în calitate de primar al orașului Nehoiu, acordurile încheiate pentru stingerea obligațiilor de plată ale S.C. „P.” S.R.L. la bugetul de stat, acorduri înregistrate la primărie și semnate de către administratorul societății.
„Împrumutul solicitat Ministerului Finanțelor Publice, pentru a fi aprobat de către Consiliul Local al Orașului Nehoiu, a fost inițiat chiar de către inculpat, deși factura emisă nu reprezenta o creanță certă, lichidăși exigibilă, neputând fi astfel considerată plată restantă, respectiv arierat. Această situație era cunoscută de către inculpat, întrucât, printr-o sentință comercială se stabilise în mod irevocabil că S.C. <P.> S.R.L., în calitate de creditor, nu a confirmat finalizarea lucrărilor contractate, factura fiind emisă cu nerespectarea prevederilor contractuale, neîndeplinind, condițiile pentru punerea în plată. Referatul inițiat de către inculpat și supus aprobării Consiliului Local al Orașului Nehoiu a fost aprobat prin Hotărârea din 18.02.2013, în conținutul căreia era menționată calitatea de inițiator a inculpatului. În cuprinsul referatului de aprobare s-a înscris și suma rămasă de achitat către S.C. <P.> S.R.L., în valoare de 192.505 lei, împrejurare care conduce către concluzia că inculpatul a urmărit și obținut prin această decizie un beneficiu pentru societatea la care era asociat unic. Modul în care a acționat inculpatul se circumscrie noțiunii de participare la luarea unei decizii în sensul că, în calitate de primar, a inițiat referatul sus-menționat, acesta fiind esențial în formarea deciziei luată de către Consiliul local”, se arată în rechizitoriu.
În plus, potrivit rechizitoriului, la data de 30 octombrie 2012, Florentin Lungu, în calitate de primar al orașului Nehoiu, a semnat personal un contract încheiat între Primăria Orașului Nehoiu și o societate comercială reprezentată de B.E.I., în calitate de administrator, având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea unei lucrări de reabilitare a Policlinicii orășenești, în valoare totală de 72.550 lei. Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că administratora firmei figura și ca angajat, încă din anul 2010, la societatea comercială la care inculpatul era asociat unic. Prin atribuirea contractului sus-menționat, inculpatul a creat astfel un folos material pentru B.E.I., persoană cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani.